Iubește și ai încredere în Dumnezeu!
Eşti dator să stai împreună cu cea bolnavă şi cu care te-ai cununat la biserică până la moarte, şi vei primi plată de la Dumnezeu - trebuie să o vezi mereu ca în prima zi de nuntă!
Suferinţa este în acelaşi timp, bucurie pentru că prin ea se arată măreţia iubirii. Este „întristarea care naşte bucurie.” Ăsta-i răspunsul. E o mare greşeală să cârteşti. Zi: „Slavă Ţie, Doamne, numai dă-mi putere să suport!”
Există şi iad, şi Rai! Dacă vrei să te duci în iad, dracul zice: „lasă-ţi din laşitate soţia că eu nu te voi părăsi niciodată!” Eşti dator să stai împreună cu cea bolnavă şi cu care te-ai cununat la biserică până la moarte, şi vei primi plată de la Dumnezeu - trebuie să o vezi mereu ca în prima zi de nuntă!
Iubeşte şi ai încredere în Dumnezeu. Iubirea schimbă natura în sensul că renunţi la obiceiurile rele. Însă natura cum a fost creată de Dumnezeu nu o schimbă, ci numai ceea ce este pervertit.
(Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre armonia căsniciei, Editura Elena, Constanța, 2013, p. 48)
Trei preoți, alături de familiile lor, distinși de IPS Teofan la hramul Sfintei Parascheva
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro