Cred că vă mai amintiţi ‒ cel puţin unii ‒ că îmi plac îndeosebi Psalmii 22 şi 102. Şi-n Psalmul 102 se afirmă în legătură cu Dumnezeu: „Pe cât este de sus cerul de pământ, atât este de mare mila Lui spre cei ce se tem de El. Cât de departe e răsăritul de apus, atât a depărtat El de la noi fărădelegile noastre. Cum miluieşte un tată pe fiii săi, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul”. 

Când ai nişte convingeri de felul acesta, când lucrurile acestea au intrat în componenţa existenţei tale, nu se poate să nu te bucuri de Dumnezeu şi să nu-L iubeşti pe Dumnezeu şi să nu ai bucurie din iubire şi din împlinirea poruncilor, atât cât le poţi tu împlini. La fel este şi cu iubirea faţă de aproapele. Când iubeşti, eşti fericit, ai o bucurie din aceasta, intri în sfera fericirii, pentru că iubirea adevărată este şi fericire adevărată.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 30-31)