„Orice fiinţă conştientă se odihneşte numai în iubirea sigură şi totală a altei fiinţei conştiente. De aceea şi Dumnezeu află cea mai plăcută odihnă în inima omului care-L iubeşte în mod sigur şi total. Omul poate iubi sigur şi total pe Dumnezeu prin inimă. Inima este organul şi locul iubirii. Iar inima poate iubi la nesfârşit, pentru că se poate umple de iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu, întorcându-i-o ca iubire a sa. «Ale Tale dintru ale Tale.» În relaţia de iubire a sufletului cu Dumnezeu se împlineşte aspiraţia omului de a iubi la nesfârşit şi de a fi iubit la nesfârşit.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 683 la Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, în Filocalia VIII, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 337)