Suntem bogaţi, şi tot ce avem este un dar şi un semn al iubirii lui Dumnezeu şi al iubirii oamenilor, este un dar nesfârşit al iubirii divine; şi atâta vreme cât nu avem nimic, iubirea divină este manifestată întreagă şi fără încetare. Dar orice am cuprinde în mâinile noastre pentru a poseda este desprins de domeniul iubirii. Negreşit, lucrul acela devine al nostru, dar iubirea este pierdută. Numai cei care dăruiesc totul devin conştienţi de adevărata, totala, finala, iremediabila sărăcie spirituală; aceştia sunt cei care au primit iubirea lui Dumnezeu arătată în toate darurile Lui. Unul din teologii noştri a zis: „Toată hrana acestei lumi nu este altceva decât iubire dumnezeiască prefăcută în bucate”.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, p. 53)