Undeva, la marginea ţării, am întâlnit un episcop căruia îi povesteam necazurile întâlnite. Şi a zis: „Părinte Nicolae, din mila lui Dumnezeu, în eparhia mea nu este aşa absenţă mare de la participarea la Sfânta Liturghie”. Eu mă gândesc că ori nu ştia, ori avea aşa sufletul pornit anume pentru a vedea numai binele. Nu-mi explic altfel. Chiar cineva mi-a spus că a fost un episcop bătrân, a şi murit, se numea Chesarie, de la Dunărea de Jos, la care atunci când era vicar veneau mulţi amărâţi la el şi cereau. Şi el, având salariul mare, tot îl dădea la săraci. Şi într-o zi cineva a îndrăznit şi i-a spus: „Toţi aceştia pe care-i vedeţi pe geam stând la rând, vor să vă ceară bani.” „Da, pentru că n-au!” „Aşa-i, dar uitaţi, al doilea este un nenorocit, al patrulea face cutare şi cutare” – îi arăta pe geam pe fiecare. Şi episcopul a zis: „Nu-mi mai spune, eu nu cred că există asemenea oameni”. Vă daţi seama ce curăţie a inimii avea, că nu putea să vadă răul. Asta este o stare înaltă de curăţie, dar foarte rară.

Și atunci mă gândesc că putem să sperăm că soţul, respectiv soţia, poate vor reuşi şi ei să nu mai vadă răul din celălalt. Pentru că marea provocare este nu să vezi răul, ci binele! Pentru că greşeala a pornit în cuplu chiar de la prezentarea celor doi. Ei se prezintă cu ce au şi ei mai bun. Şi apoi ajung pe la părinţii unuia şi celuilalt: părinţii îi laudă, dar nici băiatul, nici fata, nici părinţii nu spun: „Băiatul nostru are multe calităţi, dar mai are şi asta, asta, care trebuie înghiţite”, sau „Fata noastră este aşa, şi aşa, se poartă bine, dar nu ştie asta, nu are înclinaţie spre asta”. Aceste lucruri nu se prezintă, pentru că dacă s-ar prezenta, atunci cei doi ar putea să lupte unul pentru celălalt ca să suporte, să acopere şi să îndrepte neputinţele celuilalt.

Pentru că o soţie, un soţ, trebuie să fie iubită, respectiv iubit cu tot ce are, şi cu bine, şi cu rău, şi cu neputinţe, şi cu calități, totul. O fată, prietenă cu familia mea, s-a căsătorit cu un bărbat care avea un nas foarte mare. Fiind prieteni, mi-am permis să o întreb: „Măi, cum l-ai luat pe el?”. Şi mi-a răspuns: „Părinte, vă rog să mă credeţi că-mi place aşa cum este el”. Aşa mi-a spus. Înţelegeţi că trebuie s-o iubim pe soţia noastră sau pe soţul nostru cum este? Şi dacă-i beţiv trebuie să-l iubeşti, şi dacă-i nemernic, şi dacă-i înalt, şi dacă-i scund, dacă ai hotărât asta, aşa trebuie. Şi pe soţia ta trebuie s-o iubeşti cum este, şi cu batic pe cap, şi fără batic, şi vopsită, şi cu cercei, şi fără cercei, şi machiată, şi nemachiată, este soţia ta. Vrei să ajungi la nu ştiu ce stare? Ajungi foarte simplu. Urci tu şi ea vine după tine. Dar tu nu urci, tu numai comentezi, numai reproşezi şi atunci apare opoziţia. N-ai sădit ce trebuie la început, n-ai vorbit ce trebuie atunci, acum trebuie s-o iei mai încet, aşa este în familie.

(Părintele Nicolae Tănase, Soț ideal, soție ideală, Editura Anastasis, 2011, pp. 145-146)