Practicarea blândeții și a neosândirii te aseamănă lui Hristos, care este „blând și smerit cu inima” făcându-te chip al iubirii Lui. Iubirea este izvor de fapte bune, energie care nu seacă și nu obosește. Din această stare izvorăște râvna pentru nevoințe, după cum mai izvorăște și din teama de chinurile veșnice.

Părintele Selafiil însă aproape că nu vorbea deloc despre iad, ca unul ce „nu se mai teme de Dumnezeu, ci Îl iubește pe El, că dragostea scoate afară frica”. În schimb vorbea necontenit despre setea de iertare a lui Dumnezeu și fericirea viitoare, trezind în ascultător dragostea pentru Dumnezeu și dorința de a-și îndrepta viața.

(Ierodiaconul Savatie Baștovoi, Parintele Selafiil – Dragostea care niciodată nu cade, Editura Marineasa, Timișoara, 2001, p. 13)