Iubirea nu e ceva  care „să-ţi vină”. Îţi fac orice, te pot ajuta, îţi pot da orice, dar iubire n-am de unde. Neputinţa omului este clară şi lecţia este clară. Eu pot să-I cer lui Dumnezeu: „Doamne pune iubire”, dar eu să nu am aşa ceva. Şi uneori nu e posibil darul – să-i dăruiesc lui Dumnezeu ori celuilalt iubire (pentru că nu e de unde). Atunci e posibilă jertfa. Fac ceva ca jertfă şi nu ca dar. Să înţelegem că această libertate a persoanei este respectată. Şi Dumnezeu, dacă era să nu caute la Cain de felul în care a adus jertfa, lipsit de dragoste, nu-l întreba de ce e posomorât. Dar voia să scoată din inima lui Cain ce era acolo. Să învăţăm şi noi: atunci când nu poţi să dăruieşti, nu te supăra, nu invidia pe celălalt, ci alungă păcatul. „Păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!”

Omul cade în păcat pentru că nu poate rezista emoţiilor, vulnerabilităţii. Asta am moştenit noi de la Adam şi Eva, vulnerabilitatea, nu vinovăţia. Iar Dumnezeu asta spune: „Tu poţi să biruieşti păcatul” cu aceste simţiri, cu aceste stări. Să nu credeţi că drepţii n-au avut aceste simţiri. Dar fie n-au urmat lor, fie s-au pocăit. Când citim Psaltirea, aflăm o adevărată revărsare a preaplinului emoţional şi sufletesc al omului şi gustăm şi puterea cu care Dumnezeu ne întâmpină în neputinţe. Să învăţăm numai să-L primim aşa cum vine!

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, 2012, pp. 34-35)