Dacă o să-mi ceri socoteală, Doamne, pentru vremea care mi-a fost dată spre pocăință, dar pe care eu am petrecut-o în nepăsare, cum voi putea să mă îndreptățesc? Iar dacă mă vei trage la răspundere pentru cuvintele deșarte, pentru gândurile și poftele viclene, ce frică și tulburare mă vor cuprinde atunci pe mine, sărmanul, și ce chin va urma apoi?

Cruță-mă, Doamne! Cruță-mă Îndurate! Cruță-mă, Iubitorule de oameni! Cruță-mă, Cela ce ești Singur Bun! Milostivește-Te și mă miluiește, din singură bunătatea Ta. Întărește sufletul meu, pe care l-am stricat prin lenevie și nepăsare, Tu, Cel ce îi ridici pe cei doborâți și îi vindeci pe cei zdrobiți!

Tu știi nesimțirea ticăloșiei mele, știi câte gânduri viclene se războiesc împotriva mea, vezi câte curse întinde asupra mea răutatea vrăjmașului. Ocrotește-mă din mare mila Ta, trezește-mă, scoală-mă, viază-mă și mă mântuiește cu harul Tău, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, p. 48)