Studiile au arătat că doar 15 minute de mișcare sau de sport îmbunătățesc starea fizică și psihică, protejând împotriva a numeroase boli somatice, dar și psihice, între care anxietatea și depresia[1]. Și din acest punct de vedere, specialiștii au constatat un real declin al activității fizice la tineri, cauzat de sedentarismul în fața monitoarelor și ecranelor. 

Ca simplă informație, într-o cercetare derulată într-o școală din SUA, 100 de elevi de clasa a V-lea făceau 6 minute de mișcare, într-una dintre pauze. La începutul cercetării și la sfârșitul ei, după o lună, le-au fost testate abilitățile cognitive și inteligența emoțională. S-a constatat că acei copii care au respectat cele 6 minute de mișcare se concentrau mai bine, procesau mai rapid informațiile, își direcționau atenția mai ușor și erau mai sociabili. Și toate acestea, ca urmare a doar 6 minute de mișcare simplă, zilnic[2].

Atât plimbarea în natură, în liniștea și „fascinațiile calme” pe care aceasta le oferă pentru adulți și pentru copii, cât și mișcarea sau sportul de intensitate moderată, ca mijloace de păstrare a stării de sănătate fizică și psihică, sunt utile și recomandate. Însă activitatea specifică, prin excelență, copilăriei și copilului, este joaca liberă, nestructurată, improvizată. 

În acest sens, Academia Americană de Pediatrie (2011b) a arătat că joaca fără ecrane în spații naturale deschise reprezintă o ocazie excelentă pentru copii de a dobândi empatie, reziliență, capacitatea de a rezolva probleme și sarcini de raționament și interpretare, de control și discernământ, originalitate, creativitate, o comunicare eficientă și abilitatea de a înfrunta neprevăzutul etc. „În «cultura realizării» din zilele noastre, se arată într-un document al acestui for academic, cel mai bine pe care i-l poți face copilului tău este să-i dai șansa de a se juca liber – atât cu tine, cât și singur. Copiii au nevoie de asta pentru a-și da seama cum funcționează lumea”[3].

Același Jonathan Haidt a observat că, în cazul privării de joacă, la copii crește anxietatea. Iată cum explică bine-cunoscutul psiholog social nevoia de joacă a copilului: „Pentru început, dacă ești copil și ești singur cu alți copii, îți dai seama cum să faci să se întâmple ceva. Trebuie să-ți folosești creativitatea, ca să inventezi un joc. Apoi, trebuie să-i convingi pe ceilalți copii că jocul tău este cel mai bun pe care-l pot juca. După aceea, descoperi cum să citești oamenii suficient de bine astfel încât jocul să continue. Trebuie să înveți cum să negociezi când este rândul tău și când este rândul lor – așadar, trebuie să înveți despre nevoile și dorințele altor oameni și cum să le împlinești. Înveți să gestionezi dezamăgirea sau frustrarea. Înveți toate acestea prin situațiile în care ești exclus, prin momentele când vii cu un nou joc, când te pierzi, când te cațări într-un copac și apoi cineva spune: „Cațără-te și mai sus!” și nu poți decide dacă o vei face sau nu. Apoi o faci și este emoționant, iar după aceea, data viitoare, urci un pic mai sus sau poate, când urci un pic mai sus, este atât de înfricoșător, încât îți vine să plângi... Și, totuși: acum ești în vârf! Toate acestea sunt forme esențiale de antrenare a atenției”[4].

Așadar, pentru a ne reîntoarce copiii acasă, trebuie să ne autoeducăm noi înșine asupra viitorului digital, spre a-i face față. Părinții sunt cei dintâi datori să dobândească o „viziune digitală”[5] și elemente de „pedagogie digitală”[6], iar în baza acestora, să alcătuiască un program sau un „plan familial de utilizare a tehnologiei”[7] care să insereze elemente de „etică digitală”[8], având principii clare și ferme, unanim însușite și respectate de toți membrii familiei. Dacă pentru vârste mici trebuie să existe un „control parental”[9] strict, cu o monitorizare proactivă a activităților desfășurate în spațiul digital[10], pe măsură ce cresc și devin mai prezenți online, trebuie să fie îndrumați spre selectarea conținuturilor folositoare pentru devenirea lor generală: fizică, psihică, intelectuală și morală, personală și comunitară. În tot acest parcurs, părinții constituie principalul model de comportament în lumea digitală. Alături de copii, ei trebuie să găsească și să stabilească limite clare, potrivite, privind timpul de expunere și specificul acesteia, respectând perioade de „deconectare”[11] sau de „sabat digital”[12], de „detoxifiere digitală”[13], ajungându-se la un discernământ digital și conducând spre „minimalismul digital”[14], adică folosirea device-urilor doar atât cât este necesar, folositor și ziditor în plan moral. 

În sinteză, este de mare folos cunoașterea și respectarea recomandărilor făcute de Academia Americană de Psihiatrie a Copilului și a Adolescentului (American Academy of Child & Adolescent Psychiatry):

- „Până la vârsta de 18 luni, limitați utilizarea ecranelor la conversațiile video cu un adult (de exemplu, cu un părinte care este plecat din oraș).

- Între 18 și 24 de luni, timpul petrecut în fața ecranelor trebuie limitat la vizionarea unor programe educative în prezența unui îngrijitor.

- Pentru copiii între 2 și 5 ani, limitați timpul non-educativ petrecut în fața ecranelor la o oră în timpul zilelor săptămânii și la 3 ore în zilele de weekend.

- Pentru cei cu vârste de peste 6 ani, încurajați obiceiuri sănătoase și limitați activitățile ce includ ecrane.

- Închideți toate ecranele în timpul meselor și ieșirilor familiale.

- Aflați detalii despre metodele de control parental și utilizați-le.

- Evitați utilizarea ecranelor în locul suzetelor, dădacelor sau pentru a pune capăt crizelor de furie.

- Închideți ecranele și îndepărtați-le din dormitoare cu 30-60 de minute înaintea orei de culcare”[15].

De un folos similar sunt și recomandările, izvorâte din zeci de ani de observații, cercetări și studii, ale Academiei Americane de Pediatrie: 

„- Limitează timpul petrecut în fața ecranului la mai puțin de 1-2 ore/zi.

- Nu permite prezența televizorului sau a dispozitivelor conectate la internet în camera copilului. Prezența televizorului în camera copilului face mai dificilă monitorizarea programelor vizionate, crește (așa cum s-a constatat) expunerea lui la televizor cu 1 oră/zi, este corelată cu rezultate scăzute la învățătură, sporește cu 50% riscul ca cel mic să se apuce de fumat și cu 31% pe cel al obezității.

- Monitorizează conținuturile media și site-urile accesate de copilul tău.

- Urmărește materialele media împreună cu copilul sau adolescentul. Fă asta pentru siguranța lui și pentru a deschide discuția despre ele.

- Stabilește un plan de familie. 

- Dă exemplu personal de comportament sănătos în privința dispozitivelor media.

- Fă-ți timp astfel încât copilul tău să poată relaționa cu tine. Rezervă timp atât pentru joaca organizată (cu sau fără tine), cât și pentru cea spontană și pentru alte lucruri care-l interesează. (...) 

- Stabilește pe timpul meselor și al nopții zone fără tehnologie. Peste noapte, folosește un loc central în care să pui aparatele la încărcat.

- Timpul dedicat dialogului cu copilul este esențial pentru dezvoltarea limbajului și necesită comunicare de ambele părți. Interacțiunea pe viu este cea mai bună. Accesul la dispozitivele media educaționale poate începe, eventual, după vârsta de 2 ani. Până la această vârstă, ele tind să ia din timpul dedicat comunicării între părinți și copil”[16].

În toate aceste etape și momente ale educării digitale a copiilor, părinții trebuie să fie alături de ei, susținându-i și ajutându-i să afle raportul optim față de tehnologia digitală, iar atunci când observă ezitări din partea lor, să le îndrepte cu dragoste și răbdare, cu blândețe și bunătate, odată ce, pentru părinți, copiii reprezintă cel mai important capital din viața lor, sensul existenței și jertfei lor. Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) spunea că atunci când se simt depășiți, când au sentimentul că toate eforturile în îndrumarea copiilor nu dau niciun rezultat, părinții să-și încredințeze copiii grijii Maicii Domnului și, prin rugăciune și lacrimi, să aștepte mila divină, până în ultima clipă a vieții. Cuviosul  Porfirie ne îndemna să nu ne transformăm nicio clipă în „polițiști neînduplecați” sau gardieni intransigenți și nemiloși ai copiilor noștri, ca să rămânem permanent părinții și prietenii lor[17].

Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994), referindu-se la exemplul sau modelul de comportament digital al părinților, care are un efect covârșitor asupra copiilor, considera că, „pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rând, puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în al treilea rând mai multă rugăciune”[18].