Când constatăm un fapt, nu exprimăm nici un fel de apreciere cu nuanță negativă față de un eveniment sau față de o persoană. De exemplu putem spune: “Ion și Vasile s-au întâlnit cu un cerșetor și Vasile i-a oferit un leu“. Dacă spunem: “Ion și Vasile s-au întâlnit cu un cerșetor. Vasile i-a oferit un leu, iar Ion, chiar dacă e mai bogat, nu i-a dat nimic“ - atunci judecăm pe aproapele (pe Ion, în speță). E bine să nu facem nici un fel de aprecieri care pot pune într-o lumină proastă o persoană, chiar și când ni se pare că avem toate datele (și toată îndreptățirea!) să emitem o astfel de opinie. În realitate nu cunoaștem niciodată atât de bine pe cineva sau starea aceluia încât să emitem astfel de judecăți. În plus, ne putem verifica dacă am judecat sau doar am constatat un lucru plecând genunchii la rugăciune și punând înaintea lui Dumnezeu fapta noastră. Dacă vom simți pace, atunci conștiința nu ne mustră. Dacă simțim tulburare sau ne pare rău de afirmația făcută, atunci să ne spovedim și să cerem sfat de la duhovnic. (Pr. Constantin Sturzu)

Parinte, am o mica mare problema! Intai de toate doresc sa precizez faptul ca sunt elev al unui Seminar Teologic Ortodox, de-aici incepe buclucul! Fiind "teologul" casei si al imprejurimii(stiti circumstantele si efectul acestui fapt), sunt pus in dilema de a explica unele si altele. De-aici sar toti cu gura pe preoti si pe Ortodoxie, toti atei si ereticii, judecand fara scrupule acolo unde nu trebuie. Eu fiind din fire mai iute, nu pot suporta asa ceva! Ce ar trebui sa fac? Sa fac rabdare cu ei? Sa-i infrunt, sa le tin piept? Cum si ce ar trebui sa fac! Va rog sa ma ajutati!