Judecata mărturisirii face parte din judecata lumii. Puterea Preotului duhovnic nu se limitează la o persoană, ci, are în vedere pe om încadrat în comunitatea socială. El a primit puterea să lege sau să dezlege şi o comunitate sau chiar un neam întreg. Biserica a condamnat legând prin anateme pe schismatici, pe eretici sau mişcări satanice din istorie ca francmasoneria sau alte organizaţii care lucrează vădit în duh satanic, împotriva întronării în lume a Împărăţiei lui Dumnezeu. Chiar Bisericile de Răsărit şi de Apus, s-au legat prin anateme la Marea schismă, în secolul XI, ceea ce a dus la o mare dezbinare a omenirii întregi. A fost nevoie de o dezlegare faptică, reciprocă, pentru a se ridica anatema abia în secolul XX, în nădejdea că se deschide calea spre unificarea confesiunilor şi prin ele unificarea neamului omenesc.

Pentru toate acestea, Preotul duhovnic trebuie să fie la înălţimea chemării Sale. Nedemnitatea lor se răsfrânge asupra Bisericii şi asupra întregii omeniri. Judecata mărturisirii este oglinda judecăţii viitoare. Dacă prin Judecata viitoare va trebui să treacă tot sufletul şi va primi un răspuns, pentru veşnicie, după faptele lui, prin judecata mărturisirii stă în libertatea fiecăruia să treacă, putând primi iertare, pentru a trece de aici, din moarte la viaţă.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 173-174)