Lăcașul unde se săvârșește Liturghia este pridvorul Sfintei Împărății celei din ceruri

Cuvinte duhovnicești

Lăcașul unde se săvârșește Liturghia este pridvorul Sfintei Împărății celei din ceruri

    • Lăcașul unde se săvârșește Liturghia este pridvorul Sfintei Împărății celei din ceruri
      Foto: Silviu Cluci

      Foto: Silviu Cluci

"Părinte Sfânt, Cela ce ne-ai cinstit cu chipul Tău, și ai dăruit nouă binecuvântarea de a cunoaște Adevărul, prin Fiul Tău cel întrupat și prin pogorârea Sfântului Duh, Carele de la Tine purcede, nu întoarce fața Ta  de către nevrednicii robii Tăi, ci primește rugăciunea noastră, și trimite peste toți fiii Pământului duhul adevăratei bunecinstiri, ca să se umple lumea de Lumina cea nestricăcioasă a cunoașterii Dumnezeirii Tale, rugămu-ne, Părinte Bun, auzi-ne și degrab miluiește."

Liturghia este un neprețuit dar oamenilor: prin ea cunoaștem Taina cea din veci ascunsă a răstignirii dragostei lui Dumnezeu; în ea trăim lucrător chipul învierii; prin ea urcăm pe muntele vederii slavei Schimbării la Față; ea astâmpără setea duhului nostru cu o altă apă, ce curge în viața vecinică (cf. Io. 4:14). Cei ce au gustat manna în pustie, au murit, dar cei ce mănâncă pâinea ce se pogoară din ceruri, vii vor fi în veci (cf. Io. 6:58). Slujitorii Noului Legământ, cel pecetluit cu sângele lui Hristos, sunt slobozi de vechiul acoperământ (cf. 2 Cor. 3:12-18), și cu față descoperită își aduc rugile înaintea Feței Tatălui. Lăcașul unde se săvârșește Liturghia este pridvorul Sfintei Împărății celei din ceruri. Această slujire ni se înfățișează ca un izvor de neprihănită îndulcire. Cel ce săvârșește Taina Liturghiei stă nemijlocit în apropierea Fiului lui Dumnezeu, Care este "plinirea Legii și a Prorocilor" (Liturghia Sfântului Ioan gură de Aur), prin care ni s-a dat a stăpâni "graiurile vieții vecinice" (Io. 6:68; 17:8)

Întâlnirea cea îndeaproape cu Fiul Unul-născut al tatălui nu este fără durere celor deveniți stricăcioși prin păcat; ea ne zguduie, precum s-ar părea, până la cea mai de pe urmă pustiire, apoi însă tot ea ne renaște, de acum sloboziți de păcat, ne împărtășește universalismul Dumnezeiesc-omenesc al lui Hristos, ducând chipul lui Dumnezeu din noi până la desăvârșire.

(Arhimandritul Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, Editura Sophia, București, 2005, p. 336) 

Citește despre: