Lăcomia

Cuvinte duhovnicești

Lăcomia

De ce ai lăsat lăcomia să pună stăpânire pe tine, omule? Nu ştii că vei lăsa aurul şi argintul tău altora, iar tu vei rămâne numai cu blesteme şi păcate? Nu îţi dai seama că din pricina lor, eşti chinuit în această viaţă şi vei fi şi în cealaltă? 

Ai bani puţini şi vrei mulţi. Ai bani mulţi, dar vrei şi mai mulţi. Oricâţi ai avea, tot nu eşti mulţumit. De ce ai lăsat lăcomia să pună stăpânire pe tine, omule? Nu ştii că vei lăsa aurul şi argintul tău altora, iar tu vei rămâne numai cu blesteme şi păcate? Nu îţi dai seama că din pricina lor, eşti chinuit în această viaţă şi vei fi şi în cealaltă? Nu poţi înţelege că te vor ajunge lacrimile şi suferinţele săracului, ale celui pe care l-ai nedreptăţit sau de care te-ai folosit ca un stăpân şi ale celui pe care l-ai trimis la temniţă pentru că nu ţi-a înturnat banii pe care ţi-i datora? Ce răspuns vei da dreptului Judecător, atunci când vei fi dinaintea tronului Său, alături de cei pe care i-ai nedreptăţit, şi când nu se va găsi nimeni care să pună cuvânt bun pentru tine?

Pe judecătorii omeneşti poţi să-i înşeli sau să le cumperi cinstea. Dar la Judecătorul ceresc, acestea nu au trecere. Legile omeneşti le poţi încălca, şi să scapi de judecată, făcând în aşa fel încât să pară că le respecţi. Dar cu legea cerească aşa ceva nu poţi face, pentru că Domnul vede faptele tale. Iar mai devreme sau mai târziu, vei da socoteală dinaintea Aceluia Care stă lângă cei nedreptăţiţi şi îi apără pe cei care nu se pot apăra singuri.

Şi nu-mi spune că cutare, cu toate că este lacom, este fericit, pentru că acum poate este fericit, dar nu va fi aşa până la sfârşit. Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece (Ps. 36, 1-2).

Lăcomia este ca drojdia rea, care strică întreg aluatul. Dacă săvârşind nedreptate, câştigi fie şi puţini bani, întreaga ta avere este murdărită. De aceea, de multe ori, câţiva bănuţi câştigaţi s-au făcut pricină de pierzanie pentru om.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumeniţa, p. 222 - 223)

Citește despre: