Plângi mult și tânguiește-te totdeauna, când auzi cum ai fost și că nu mai ai acele vrednicii; ci dimpotrivă ai venit în această străină și urâcioasă schimbare și din moștenitor al Cerului te-ai făcut al diavolului! Lăcașul sfântului Duh s-a prefăcut în peșteră de tâlhari, vasul alegerii s-a făcut vas de stricăciune! Ochiul lui Hristos s-a făcut tină și noroi al porcilor. Tronul lui Dumnezeu, scaun al pierzării. Fratele îngerilor, sub ascultarea dracilor. Și acesta care zbura ca un porumbel la Ceruri, se târăște ca un șarpe pe pământ!

Plângi, suflete nenorocit, și te tânguiește, gândindu-te la atâtea păgubiri! Plângi, că pe tine te plâng Cerurile! Tânguiește-te, că te tânguiește Biserica și toți Sfinții! Lăcrimează, că ai păcătuit și de rău nu te-ai pocăit! Jelește-te, că pe tine te jelesc Prorocii, văzând mai înainte mânia dreptății lui Dumnezeu asupra ta! Plângi, că pe tine te plâng mai mult decât la zidurile Ierusalimului, lacrimile lui Ieremia. Tânguiește-te, suflete al meu, până când vei spăla spurcăciunea păcatului tău, ca să te întorci la noblețea cea de mai înainte!

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 325)