Sfântul Efrem Sirul arată că aproape de chilia lui era un pustnic cu numele Iulian.

Acest pustnic îşi făcuse o chilie în formă de mormânt într-o piatră şi stătea acolo şi pururea se ruga şi postea. Dormea pe piatră jos, căci nu avea pat. Dar avea umilinţă şi lacrimi în rugăciune, încât, când citea la Psaltire sau în Sfânta Scriptură, unde vedea scris cuvântul „Doamne”, „Dumnezeule” sau „Iisus Hristos”, stătea şi vărsa multe lacrimi pe numele Mântuitorului.

Sfântul Efrem spunea: „M-am dus odată la dânsul şi când m-am uitat în cărţile lui, acolo unde era scris „Dumnezeu” sau „Iisus Hristos”, acolo nu se mai cunoşteau slovele.

N-am cunoscut lucrarea lui. Atunci l-am întrebat:

- Părinte, de ce în cărţile sfinţiei tale, unde stă scris numele lui Dumnezeu este şters?

Sfântul Efrem îi era un fel de duhovnic al lui.

- Pentru Dumnezeu, Părinte Efrem, îţi voi spune: Femeia aceea păcătoasă din Evanghelie a spălat picioarele Mântuitorului şi le-a şters cu părul capului ei, iar eu, când văd scris numele Mântuito­rului, parcă îl văd pe El, şi atunci curg multe lacrimi din ochii mei. Măcar că nu văd picioarele Lui, îi văd numele Lui de pe cărţi.

(Ne vorbește părintele Cleopa II,  Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 33)