Lăsaţi copiii să vină la Sfânta Împărtăşanie!
De mânuţă cu copiii şi pe mâna lor, temători în păcatele noastre şi îndrăzneţi în sfinţenia lor, ne apropiem de Sfântul Potir. Pedagogia lumii e blocată undeva, în trafic. Micuţul Dumnezeu este sărutat şi îmbrăţişat de guriţele copiilor, în triluri viu colorate. Ochii lor sunt ca întinderea mărilor liniştite, se văd toate ţărmurile Cerului, ca din altarul Corabiei. Din croazieră, în drum spre lume. Copiii au fost spălaţi, s-au îmbrăcat, s-au bucurat, s-au jucat, s-au îndulcit dintr-o singură linguriţă de Trup şi Sânge! În trafic, acelaşi blocaj. Se claxonează disperant despre parenting.
Tainele lumii se descriu prin arte, iar sentimentul tainei, dintr-o curată necunoaştere, îl percepem simplu. Constantin Brâncuşi vorbeşte despre un sentiment al jocului şi al copilăriei în simţirea artei şi a tainelor sale. Taina Sfintei Împărtăşanii, ca de altfel toate Tainele Bisericii, se află deasupra ştiinţelor şi artelor. Este foarte bine că nu intră în algoritmi ai logos-ului omenesc.
Taina Sfintei Împărtăşanii, poate cea mai scrisă şi descrisă de Sfinţii Părinţi, are însă un sublim în simplitate: cântecul dulce-rubiniu, în trăirea lăuntrică a copiilor.
Năzdrăvani sau cuminţei, după o stropire stângace şi veselă cu semnul sfintei închinăciuni, în căuşul celor trei degeţele, copiii intră în Sfânta Biserică. Fără canoane, fără rigori, sunt de-ai Casei.
La un semn, Marea se înseninează şi din altarul Corabiei se văd toate ţărmurile Cerului.
O fetiţă nevinovată şi curioasă atinge tot văzutul şi nevăzutul Sfintei Liturghii, un copilaş, ca un pui de şoim, este ademenit de strălucirea sfinţilor cu sabie de foc, un voinicel străbate călare valurile spumegânde ale norilor în căutarea comorii, păzită cu străşnicie de arma biruinţei.
Părintele în straie împărăteşti ne cheamă să ne apropiem cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste. Conştiinţa ne opreşte, pe noi cei mari: Descalţă-te, că acesta e loc sfânt! De mânuţă cu copiii şi pe mâna lor, temători în păcatele noastre şi îndrăzneţi în sfinţenia lor, ne apropiem de Sfântul Potir. Pedagogia lumii e blocată undeva, în trafic. Micuţul Dumnezeu este sărutat şi îmbrăţişat de guriţele copiilor, în triluri viu colorate. Ochii lor sunt ca întinderea mărilor liniştite, se văd toate ţărmurile Cerului, ca din altarul Corabiei. Din croazieră, în drum spre lume. Copiii au fost spălaţi, s-au îmbrăcat, s-au bucurat, s-au jucat, s-au îndulcit dintr-o singură linguriţă de Trup şi Sânge! În trafic, acelaşi blocaj. Se claxonează disperant despre parenting.
Noi, părinţii, suntem vrednici de Sfintele Taine, prin împărtăşirea copiilor. Cum de nu ne arde inima în noi pe cale, la acel dulce-rubiniu în necuvinte? Sfânta Împărtăşanie creează şi consolidează în copilul lăuntric o anatomie a Cuvântului. Nu are doar un rol profilactic sau terapeutic ca la noi, cei mari.
Sfânta Împărtăşanie structurează osteogeneza celor zece porunci, tonifică sistemul nervos şi vitalizează consistenţa emisferelor cerebrale prin ţinerea-n Minte a Sfintelor Scripturi. Pâinea cea spre fiinţă hrăneşte cortexul cerebral, iar Sângele veseleşte inima, cu Fericirile.
Prin Sfânta Împărtăşanie, Tatăl Nostru este alintat în două cuvinte şi Împărăţia vine ca o vacanţă, sufletul joacă în psaltire şi alăută, respiră răşini şi aer marin. Sufletul poate avea o constituţie psihică şi somatică, la fel ca în ziua Creaţiei.
Sfânta Împărtăşanie ramifică genetica „pomului răsădit lângă izvoarele apelor”. Odată cu creşterea copilului se înmulţesc şi rodesc talanţii bunei cuviinţe, alesei învăţături în cultură, ştiinţe şi arte. Prin Sfânta Împărtăşanie, Cântarea Cântărilor va fi, la vremea rânduită, povestea de dragoste trăită de mireasă şi mire.
Aşa cred eu, Doamne, în Sfântul Tău Trup şi Sânge! Ajută necredinţei mele!
Seara, copiii s-au culcat tot cu năsucurile înfundate, dar miroseau aşa bine a Domnul Iisus Hristos!