Scopul universului este să-L laude pe Dumnezeu. Bătrânul Ioil din Kalamata zicea, referitor la acest lucru: „În cer, îngerii şi sfinţii, stelele şi păsările Îl laudă pe Dumnezeu. Pe pământ Îl laudă înţelepţii şi oamenii simpli, călugării şi pustnicii. Lauda lui Dumnezeu este firul care uneşte toate locurile din univers, ea este ultima raţiune, ţinta cea mai înaltă şi deci pentru om de asemenea, scopul suprem”.

Acelaşi Bătrân zicea de asemenea: „În pacea şi bucuria pe care o simte omul care se roagă, pământul se netezeşte; gânduri bune şi murmure cereşti încep să-i parvină şi să-i şoptească sfaturi bune la ureche: acestea sunt conversaţii cereşti”.

Bătrânul Amfilohie zicea: „Rugăciunea lui Iisus a umplut Raiul cu atâţia sfinţi! Singură Rugăciunea inimii curăţeşte şi sfinţeşte. Psalmii şi cântările Bisericii sunt bune, dar noi le zicem pentru a atrage şi a mişca sufleteşte lumea. Noi, călugării, trebuie să vorbim în Rai încet. Cei ce psalmodiază se aseamănă cu oamenii care se află în afara palatului împărătesc şi cântă pentru a-şi manifesta entuziasmul. Împăratul, cu siguranţă primeşte cu plăcere aceste cântări, pentru că ele vorbesc despre El, dar preferă în taina inimii Sale ceea ce I se spune la ureche”.

(Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 95)