„Leapădă-te de tine, iar vrăjmașul va pleca de la tine.” În asceza credinței, omului i se cere să acționeze conform unui paradox care neagă înțelegerea: „Fii mort în viața ta, și vei trăi după moarte”.

Prin credință, mintea este vindecată și dobândește înțelepciunea. Sufletul devine înțelept atunci când încetează „a se întovărăși fără de rușine cu gândurile întinate”. „Dragostea de trup este semn al necredinței.” Credința eliberează mintea de influența simțurilor și o liniștește cu ajutorul postului, cugetării la Dumnezeu și prin privegheri. Necumpătarea și îmbuibarea încețoșează mintea, o abat spre gânduri necuviincioase, întinând-o cu tot felul de năluciri și patimi.

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 55)