Chiar dacă suntem chemaţi la căsătorie, păstrarea unei strânse legături cu monahi vrednici ne aduce un folos nepreţuit. Sfântul Grigorie Teologul descrie legătura ideală dintre monahi şi căsătoriţi: „Însă rămâneţi legaţi unii cu alţii, fie fecioare, fie neveste, şi fiţi una în Domnul şi podoabă unele altora”.

Stareţul Macarie avertizează şi asupra unei ispite – aceea ca o persoană căsătorită să-şi închipuie că viaţa monahală i-ar fi cu mult mai bună, astfel încât să dorească să nu mai fie căsătorită. Tot el scrie într-o scrisoare către o femeie măritată, care avea iluzii romantice despre viaţa în mănăstire: „Grijile tale ar trebui să se îndrepte spre tine însăţi. Străduieşte-te cu tărie să fii o soţie creştină şi o mamă creştină. Nu e un lucru uşor. Dacă te străduieşti să faci aceasta, vei afla în lumea ta la fel de multe curse şi capcane cum aflăm şi noi (monahii) în a noastră. Poate că ale tale sunt de alt fel, dar nu înseamnă că este mai puţin greu de scăpat din ele”.

De asemenea, este bine ca oamenii căsătoriţi, şi mai ales cei cu copii, să-şi aducă aminte de sfinţenia căsătoriei şi de însemnătatea crucială întru Împărăţia lui Dumnezeu a creşterii copiilor în chip sfânt.

(David şi Mary Ford, Căsătoria ‒ cale spre sfinţenie, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 38)