Legătura dintre stima de sine și dobândirea independenței în adolescență

Independenţa se leagă strâns de preţuirea de sine. Cu cât adolescentul o câştigă mai mult pe a doua, cu atât scade tensiunea pentru dobândirea celei dintâi. Preţuirea de sine creşte odată cu susţinerea părinţilor şi se mişcă în ceea ce este firesc, dar scade cu presiunea datorată mesajelor negative primite despre sine însuşi. Desigur, lipsa preţuirii de sine a părinţilor va fi, cu siguranţă, transmisă mai departe şi adolescentului.

În realitate, despotismul părinţilor îi arunca pe adolescenţi în greşeli mai mari. Adolescenţii ai căror părinţi nu le-au permis să se implice în procesul luării deciziilor au mai multe şanse să se îndrepte către un grup de copii de aceeaşi vârstă şi astfel să ia hotărâri nepotrivite. Participarea lor la procesul luării hotărârilor, dimpotrivă, le transmite mesajul că şi perspectiva din care văd ei problemele este corectă (dând astfel mesajul că sunt acceptate şi personalităţile lor şi alegerile lor), oferind şanse mult mai mari pentru implementarea unor valori şi principii ale părinţilor prin convingere, şi nu prin obligaţie.

„Adaptarea sănătoasă presupune limite potrivite între adolescenţi şi părinţii lor şi dorinţa de a-şi exprima nevoile şi valorile diferite de ale părinţilor fără să se simtă ameninţaţi în relaţia lor şi fără sentimente de vinovăţie.” Într-adevăr, vinovăţia că vor provoca părinţilor lor o rană sufletească de nevindecat (uneori chiar urmată de afectarea sănătăţii) se găseşte în spatele rezervei multor adolescenţi de a se autonomiza. Asta decurge din faptul că părinţii, conştient sau inconştient, le-au transmis mesajul că nu vor suporta independenţa copiilor lor.

Independenţa se leagă strâns de preţuirea de sine. Cu cât adolescentul o câştigă mai mult pe a doua, cu atât scade tensiunea pentru dobândirea celei dintâi. Preţuirea de sine creşte odată cu susţinerea părinţilor şi se mişcă în ceea ce este firesc, dar scade cu presiunea datorată mesajelor negative primite despre sine însuşi. Desigur, lipsa preţuirii de sine a părinţilor va fi, cu siguranţă, transmisă mai departe şi adolescentului.

Interesant este că adolescenţii cu o stimă de sine normală au mărturisit o mai mare susţinere şi grijă din partea părinţilor lor, dar asta nu este valabil cu adevărat şi din perspectiva părinţilor. Când părinţii considerau că i-au susţinut destul pe copiii lor adolescenţi, nu s-a observat neapărat o stimă de sine mai înaltă a acestora din urmă, semn că adolescenţii noştri nu primesc întotdeauna ceea ce noi credem şi intenţionăm să le dăm. În sfârşit, arată că susţinerea şi încurajarea din partea mamei sunt mai importante decât cele din partea tatălui, şi asta mai ales la băieţi.

Extremele dăunează întotdeauna, în timp ce cheia unei reuşite se găseşte în toleranţa graduală a independenţei ce se potriveşte fiecărei vârste. „Adolescenţii care au fost crescuţi într-un mod auster şi excesiv autoritar au fost mai predispuşi în a se rupe de morala tradiţională şi de credinţa tradiţională, precum şi în a se implica în fapte infracţionale. În mod corespunzător, adolescenţii care au fost crescuţi exagerat de permisiv au avut mai mult tendinţa de a trăi în plăceri şi în desfătări, de a încălca permanent decenţa şi a se îndepărta de Biserică. Dimpotrivă, adolescenţii cărora li s-au oferit îndrumări stabile şi sigure, împreună cu o libertate crescută gradual, îşi iau hotărârile lor motivaţi de preţuirea şi de stima de sine, înrădăcinaţi mai bine în credinţa creştină şi implicându-se în activităţi de voluntariat.” 

(Pr. Vasilios Thermos, Primăvară înnegurată: pentru o înţelegere a adolescenţei, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 82-84) 

De la același autor

Ultimele din categorie