Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel: Căci după omul cel lăuntric mă bucur de legea lui Dumnezeu. Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minții mele şi facându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele. Prin fire deci, omul primeşte legea lui Dumnezeu, fiindcă se bucură potrivit legii după omul lăuntric, ca de propria lege, ca de legea proprie cugetului lui. Dar voinţa cea care ilustrează cugetul duhovnicesc este adevărata voinţă a omului, ca una care este în acord cu legea cugetului său şi totodată de aceeaşi formă cu legea lui Dumnezeu întru care se bucură omul lăuntric. Pentru aceasta şi Sfântul Ioan Damaschin zice: Binele este prin fire iubit şi dorit, spre care se tinde în mod natural pururi. Iar răul este tendinţa împotriva firii, atunci când noi tindem spre altceva râvnit împotriva firii. Dar, deşi adevărata voinţă este voinţa duhului, adică dorinţa binelui, râvnit prin fire, de multe ori, nu poate totuşi să se impună în faţa voinţei contrare, a trupului, la care face referire cuvântul Sfântului Apostol Pavel, legea trupului, cea din mădularele trupului nostru, adică cea supusă legii păcatului. Din pricina acestei înrâuriri a legii trupului zice Apostolul: Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu. Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu îl voiesc, pe acela îl săvârşesc. Fiindcă omul lăuntric voieşte şi doreşte binele ca pe ceva propriu râvnit, ca pe ceva de aceeaşi fire cu sine, ca propria lege; dar legea trupului, legea păcatului, luptă împotriva energiilor adevăratei noastre firi şi împiedică binele să se manifeste şi ne îndeamnă pe noi la săvârşirea răului.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 26)