Omul fără libertate e un nenorocit, o fantomă de om, o caricatură și un locuitor al iadului. Cu libertatea, omul poate face multe lucruri bune. Dar poate și să o exaspereze, să o prefacă în absurd și în toxină. Libertatea, în societate, nu însemnă dreptul de a face orice. În societate, există libertăți concomitente, deci și posibilitatea unor abuzuri de drept.

Libertatea, ca orice însușire, ca orice entitate, are nevoie de moderațiune și dreaptă socoteală. Nu-i totuna cu anarhia. Bună, minunată, indispensabilă e libertatea. Rea și aducătoare de rele este libertatea fără de măsură, înnebunită, încăpută pe mâna nerozilor. Atunci e premergătoare de haos, dezordine, prostie – și-n cele din urmă (fără doar și poate), de tiranie. (v. E. Kastner în importanta lui carte, Fabian). Asta în viața socială și politică.

(Nicolae Steinhardt, Între lumi, Convorbiri cu Nicolae Băciuț, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006, pp. 74-75)