Biserica românească Sfânta Parascheva din Boston, S.U.A.

 

Parohia Ortodoxă Românească Sfântă Parascheva a luat fiinţă în anul 1996 din dorinţa credincioşilor creştini ortodocşi români aflaţi în marea metropolă americană a Bostonului, cu binecuvântarea IPS Victorin şi prin efortul material şi financiar oferit de către enoriaşii bisericii.

Parohia a fost recunoscută de către Statul Massachusetts în 24 Iulie 1996, iar în 5 mai 1997 de Statul Federal. Conform cu Statutul de organizare, Parohia Ortodoxă Românească Sfântă Parascheva este o comunitate ce aparţine canonic de Arhiepiscopia Ortodoxă Română din America şi Canada din cadrul Patriarhiei Ortodoxe Române.

Comunitatea a trecut de la stadiul de Misiune Ortodoxă la cel de Parohie prin aprobarea din timpul Congresului Arhiepiscopiei din anul 1998, când preotul Nicolae Simion a fost numit paroh al bisericii Sfânta Parascheva.

În iunie 1999, comunitatea Sfânta Parascheva a cumpărat o biserică ce a primit numele „Saint Parascheva Romanian Orthodox Church”. În data de 13 octombrie 2002, biserica a fost sfinţită de IPS Nicolae, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada, şi P.S. Gherasim al Râmnicului.

În anul 2009, Biserica Sfântă Parascheva a primit în dar un veşmânt (acoperământ) al Sfintei Cuvioase Parascheva din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei prin binecuvântarea IPS Nicolae şi purtarea de grijă a IPS Mitropolit Teofan. Sfinţitul veşmânt a fost aşezat într-o raclă din faţa sfântului altar în data de 10 octombrie 2009.

De la același autor

Ultimele din categorie