Mănăstirea Sfânta Ecaterina, o insulă de creștinism într-o mare islamică

 

Arareori mi-a fost dat să simt acut lipsa codrului de pe meleagurile românești. Ciudatul sentiment l-am trăit nu cu mult timp în urmă, îndreptându-mă către Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Peninsula Sinai. Chiar de la intrarea în Egipt, trecând prin granița cu Israelul, te întâmpină un relief înfricoșător. Dacă în stânga te mai însoțește preț de câțiva kilometri Maria Roșie, în partea dreaptă munți golași de diferite culori – de la roșu, cenușiu ori alb – stau încremeniți între veacuri, sub razele soarelui dogoritor.

De-a dreptul uluiți, eu și tovarășii mei de drum nu ne puteam lua privirile de la imaginea dezolantă ce ni se perinda prin fața ochilor. În timp ce autocarul înainta parcă într-o lume selenară, brusc ni s-a făcut dor de acasă, de codrii falnici, de plaiurile noastre pitorești. Și totuși, îmi spuneam: și aici a fost mâna lui Dumnezeu; ținutul arid și uscat pe care-l străbatem are același Creator. Nu m-am întrebat de ce Atoateziditorul a hotărnicit așa, dar în minte îmi răsunau două versuri de-ale lui Radu Gyr: „cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Ziditorul/ Dar mai cred și-n neamul meu, înfrățit cu dorul”.

După un drum destul de anevoios, preț de aproape trei ceasuri, am ajuns la poarta Mănăstirii Sfintei Ecaterina, aflată parcă la capătul lumii. Citisem despre zbuciumata istorie a multisecularului locaș călugăresc, zidit pe locul în care se spune că Dumnezeu i s-a revelat lui Moise sub forma Rugului Aprins, la poalele Muntelui Tablelor Legii (cunoscut şi ca Muntele lui Moise sau Muntele Sinai). Paradoxal ca un loc așa de pustiit să cuprinsă atâta istorie biblică. Da! În acel loc sterp, Moise a auzit glasul Domnului: „Descalţă-te, căci locul pe care te afli este sfânt” (Ieşirea 3,5). Acolo, profetul biblic a primit divina poruncă de a scoate poporul evreu din robia egipteană, pentru ca după alţi 40 de ani de pribegie în Peninsula Sinai să primească, în vârful Muntelui Sinai, cele 10 porunci. Deci un spațiu încărcat de istorie și fapte sfinte, din existența atât de tumultoasă a poporului ales.

Poate că de aceea Dumnezeu nu a uitat acest loc și, în pronia Sa, a rânduit ca după atâta amar de vreme să se înalțe aici locaș sfânt pentru aducerea nesângeroasei jertfe. Se spune că în secolul al IV-lea, Sfânta Împărăteasă Elena, aflată la vârsta cărunțelilor, după ce a ajuns la Ierusalim stăruind pentru descoperirea mormântului de viață dătător al Mântuitorului Hristos și a lemnului Sfintei Sale Cruci, a hotărât să-și continue călătoria, intrând în Peninsula Sinai, urmând drumul făcut de Maica Domnului cu Iisus-Pruncul și cu dreptul Iosif, în vremea refugiului lor în Egipt. Străbătând deșertul Peninsulei Sinai, Sfânta Elena și caravana care o însoțea au găsit rugul lui Moise, în jurul căruia s-a poruncit să se ridice un zid protector și o mică biserică închinată Maicii Domnului.

După mai bine de două veacuri, între anii 527-565, binecredinciosul împărat Justinian a înălțat pe același loc Mănăstirea Rugului Aprins. Pentru construcția acesteia, notează o serie de istorici, împăratul a adus din spațiul daco-roman vreo 200 de sute de familii de proto-români. Păcat că în istoriografia românească aceste informații nu sunt consemnate undeva, căci în acea vreme nici nu putea fi vorba de coagularea unor formațiuni prestatale românești – având în vedere că retragerea aureliană a lăsat în urmă o populație puternic romanizată, însă foarte vulnerabilă în fața atâtor invazii ale popoarelor migratoare.

Mănăstirea Rugului Aprins și-a păstrat numele pus de Justinian până-n secolul al IX-lea, când unui monah cu viață aleasă din obștea mănăstirii i-a fost descoperit în vedenie că moaștele Sfintei Ecaterina se află undeva, pe un pisc înalt în apropiere. În anul 305, din porunca împăratului Maximian, Sfânta Ecaterina a suferit moarte martirică prin decapitare, la vârsta de 18 ani. Însă Dumnezeu, cinstindu-i vrednicul ei trup, a poruncit îngerilor să-l ducă pe vârful celui mai înalt munte din Sinai, Gebel Katherina (2642 metri). După un secol de la vedenia avută, monahii de la mănăstirea Rugului au coborât moaștele Sfintei Ecaterina în biserica ctitorită de Justinian, unde astăzi se păstrează capul și mâna stângă ale sfintei, ținute într-o raclă de argint. După descoperirea moaștelor și aducerea lor în biserică, locașul monahal s-a numit cu numele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.

Așadar, istoria măreței mănăstiri consemnează 17 secole de viețuire monastică fără întrerupere, fapt nemaiîntâlnit în istoria vreunei alte chinovii din Răsăritul Ortodox. Nu doar acest aspect este măreț, ci și faptul că Mănăstirea Sfânta Ecaterina reprezintă o insulă de creștinism într-o mare islamică. O insulă de creștinism care a supraviețuit de-a lungul timpului, în ciuda tuturor vicisitudinilor iscate după ce Egiptul a fost cucerit de către arabi între 639-642, dar și presiunilor islamice ulterioare.

Mănăstirea Sfânta Ecaterina impresionează și prin biblioteca ei valoroasă, considerată a doua ca mărime și importanță după cea a Vaticanului. Și încă un fapt demn de reținut: acolo, în mijlocul deșertului, în condiții nu chiar prielnice unui trai comod, chinovia sinaitică deține un muzeu impresionat, chiar paradigmatic pentru multe chinovii de la noi: colecții de icoane vechi de peste un mileniu, odoare bisericești, manuscrise, toate purtând pecetea timpurilor demult apuse, dar restaurate, păstrate și expuse spre vizitare cu cea mai mare acribie științifică.

Între valorile patrimoniale expuse, cu uimire vezi odoare dăruite mănăstirii de către domnitorii români: Constantin Brâncoveanu, Ieremia Movilă, Petru Rareș, Petru Șchiopul, Vasile Lupu, Radu Paisie, Petru cel Tânăr, Matei Basarab și alți domnitori ori familii boierești de pe pământ românesc. Multe dintre ele au fost realizate în atelierele mănăstirești din Moldova, Țara Românească ori Transilvania. Între aceste valori, amintim câteva: panaghiar, confecționat la o mănăstire din Moldova în prima jumătate a secolului al XVI-lea; chivot din aur și argint, confecționat într-un atelier din Transilvania între anii 1542-1545; chivot din aur și argint datând din anul1569, fiind dăruit mănăstirii de către Gheorghe, episcop de Rădăuţi; cădelniță din aur și argint, dăruită de doamna Moldovei, Ruxandra Lăpușneanu; îmbrăcăminte Evanghelie, donată între 1583-1584 de Mihail, mare vornic al Țării Românești; îmbrăcăminte Evanghelie cu legături din argint lucrat cu ciocanul, înfățișând pe partea din față Învierea Mântuitorului, iar pe partea din spate Înălțarea. Jos, pe partea a doua, e bourul Moldovei şi în jur inscripția: „Rugăciunea robului lui Dumnezeu, Ioan Ieremia Movilă Voevod, cu soția şi copiii lui, anul 1598”.

De la același autor

Ultimele din categorie