Dintre sărbătorile închinate Sfintei Fecioare, Buna Vestire este cea mai veche, trăgându-și existența încă din perioada primelor secole creștine. Întotdeauna Blagoveștenia, cum mai este numită ziua, este serbată în perioada Sfântului și Marelui Post. Poate că de aceea celebrarea ei nu depășește solemnitatea altor praznice închinate Sfintei Marii. Aș îndrăzni să spun că este providențială starea aceasta, căci rigurozitatea postului, rânduielile liturgice, învăluie oarecum în taină proslăvirea zilei de bucurie – căci cine ar putea desluși în chip lămurit emoția Arhanghelului Gavriil trimis să-i vestească Mariei, o pământeană cu viață cerească, că va zămisli și va naște pe Creatorul Cerului și al pământului? Nu este o simplă vestire, ci momentul în care Dumnezeu începe să Se facă om „pentru noi și pentru a noastră mântuire”.

Sfânta Evanghelie după Luca (1, 26-38) ne descoperă această taină într-o simplitate cutremurătoare: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!”. Iar când Fecioara întreabă cum va fi aceasta, răspunsul este dumnezeiesc: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine… că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință”. În acest dialog ceresc, se rostește și cuvântul care schimbă istoria: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”. Acest „fie” al Maicii Domnului devine începutul Întrupării și temelia mântuirii. Sfinții Părinți au văzut în această clipă nu doar o ascultare exemplară, ci o adevărată conlucrare între libertatea omului și harul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschin arată că Fiul lui Dumnezeu S-a zămislit „prin lucrarea Duhului Sfânt”, subliniind caracterul dumnezeiesc și real al Întrupării. Astfel, Buna Vestire nu este doar o sărbătoare a Maicii Domnului, ci și o sărbătoare a Mântuitorului nostru, a zămislirii Sale în pântecele Fecioarei Maria.

Biserica mărturisește acest adevăr și în troparul sărbătorii: „Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face”. De aceea, chiar în mijlocul Postului Mare, această zi aduce lumină și bucurie, fiind una dintre puținele zile cu dezlegare la pește. Nu este vorba de un „noroc” popular, ci de o bucurie liturgică, de o anticipare a luminii pascale. Cu toate aceste semnificații profunde și pline de lumină, în jurul marii sărbători de la sfârșitul lui Mărțișor s-au adunat, de-a lungul timpului, numeroase tradiții populare. Ziua a fost numită și „Blagoveștenie” sau „Ziua Cucului”, pentru că, potrivit credinței populare, atunci începe cucul să cânte, vestind primăvara. Oamenii încercau să „citească” viitorul după cântecul lui, întrebând câți ani mai au de trăit sau când se vor căsători. Alte obiceiuri vorbeau despre focuri aprinse în curți, despre amenințarea pomilor pentru rod sau despre punerea pâinii și a sării „pentru îngeri”.

Astfel de manifestări, deși aparțin unui fond cultural și etnografic respectabil, trebuie privite cu discernământ. Ele exprimă dorința omului de a înțelege lumea și de a-și asigura binele dar, atunci când devin forme de ghicire sau de dependență de semne, ele se îndepărtează de credința adevărată. Sfânta Scriptură este limpede: „Să nu se găsească la tine… ghicitor sau prezicător” (Deuteronom 18, 10). Viața omului nu este condusă de semne întâmplătoare, ci de pronia lui Dumnezeu. Biserica nu condamnă tradiția ca atare, ci superstiția. Există în aceste obiceiuri și elemente care pot fi curățite și asumate creștinește. De pildă, îndemnul de a nu te certa în ziua Bunei Vestiri poate fi înțeles ca o chemare la pace și iertare, potrivit cuvântului apostolic: „Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați” (Luca 6, 37). La fel, gestul pâinii și al sării poate deveni un prilej de milostenie și ospitalitate, nu un act magic.

Dar atunci când omul își pune nădejdea în cântatul cucului sau în semne exterioare, el pierde esențialul: întâlnirea cu Dumnezeu. În loc să întrebe „câți ani mai am de trăit?”, creștinul este chemat să trăiască fiecare zi în Hristos. Valoarea vieții nu stă în numărul anilor, ci în rodirea lor în Dumnezeu, căci: „bătrânețile cinstite nu sunt cele aduse de o viață lungă, nici nu le măsori după numărul anilor. Înțelepciunea este la om adevărata căruntețe” (Înțelepciunea lui Solomon 4, 8-9). Înțelegem astfel că o viață scurtă, dar plină de virtute, poate fi mai bogată decât una lungă trăită în risipire. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu lungimea vieții o face fericită, ci trăirea ei în virtute și în comuniune cu Mântuitorul Hristos, deoarece adevărata măsură a vieții este apropierea de Dumnezeu și lucrarea mântuirii în fiecare zi. În loc să caute „norocul”, bunul creștin este chemat să caute Împărăția lui Dumnezeu. Buna Vestire ne învață tocmai această schimbare de perspectivă. Nu viitorul trebuie controlat, ci inima trebuie deschisă; nu semnele exterioare ne conduc viața, ci răspunsul nostru la chemarea lui Dumnezeu. Fecioara Maria nu a căutat semne, nu a cerut garanții, ci a răspuns cu credință: „Fie mie după cuvântul Tău” (Luca 1, 38). Aceasta este adevărata „lecție” a sărbătorii: ascultarea, încrederea și conlucrarea harul dumnezeiesc. Într-o lume plină de temeri și incertitudini, Buna Vestire ne arată că începutul mântuirii stă într-un cuvânt rostit cu credință. De aceea, să lăsăm deoparte frica și superstiția și să păstrăm ceea ce este cu adevărat esențial: bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. 

Cu aceste gânduri în suflete să o cinstim pe Maica Domnului așa cum a făcut-o Arhanghelul Gavriil, învățând de la ea că poți trăi printre oameni, dar să te asemuiești îngerilor. Având neclintita încredințare că Dumnezeu lucrează totdeauna spre binele nostru, chiar dacă nu deslușim permanent taina marilor bucurii sau taina marilor încercări prin care trecem.