Vechile odoare ale Mănăstirii Horaița

Izolată în munţi, Mănăstirea Horaiţa nu a avut şansa altor mănăstiri nemţene, spre care s-au îndreptat succesiv daniile domnitorilor, boierilor sau ierarhilor. Zestrea ei de icoane, cruci, sfinte vase și cărţi de valoare a fost mai mică decât aceea a mănăstirilor din jur, şi mai ales tardivă.

Cu excepţia cărţilor, între care întâlnim rarităţi care au scăpat ochiului de istoric atoatevăzător al lui Nicolae lorga, ce a vizitat grăbit mănăstirea în primii ani ai secolului trecut, odoarele datate nu sunt, cele mai multe dintre ele, mai vechi decât crucea de argint a ierodiaconului Daniil (1819). Excludem din această categorie prețioasa icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, aflată în fața altarului bisericii mari, și interesantele icoane ale vechii catapetesme din Paraclisul Sfântului Ierarh Nicolae. Acestea din urmă aparțin secolului al XVIII-lea, fără a fi precizat dacă au fost aici dintru început sau au intrat în dotarea mănăstirii prin sprijinul altor lăcașuri din împrejurimi.

Din păcate, pe măsura înaintării în timp, piesele din colecţia de cruci a mănăstirii pierd în frumuseţe și virtuozitatea execuţiei, fiind înlocuite cu exemplare metalice turnate sau lucrate prin ștanţare.

Întrucât cădelniţele de argint de la 1853 sunt de negăsit, merită atenţie un chivot de argint cu Sfintele Taine, donat în anul 1869 de schimonahia Maria și neamurile Pălădeştilor. Chivotul are cizelate cu finețe portretele celor patru Evangheliști.

Toată argintăria, precum și sfeşnicele de bronz şi alte obiecte de metal sunt realizate de argintarii din Moldova, de la Iaşi și Neamţ. La fel stau lucrurile și cu îmbrăcămintea din argint a icoanelor lucrate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O bună parte dintre obiectele de cult (sfeșnice cu trei sau mai multe brațe, cele trei candelabre ale bisericii etc.) sunt lucrate în bronz, în perioada interbelică.    

Vechile cărți ale comunității călugărilor de la Horaița

Alături de câteva icoane, cărţile reprezintă cele mai importante dintre valorile bisericii monahilor de la Horaița. Deşi în procesul circulaţiei cărților nu excludem faptul intrării lor în inventarul mănăstirii la date mult mai târzii decât cea a editării lor, totuşi, parte din aceste cărți, cu însemnările călugărilor locului pe ele, ar constitui un argument al existenţei comunităţii monastice a Horaiței înainte de anul 1822.

Mai mult, analiza sumară a vechii biblioteci a Horaiţei este reprezentativă pentru circulaţia vie a cărţilor religioase româneşti, într-o vreme când, practic, politic-administrativ, cele două Principate Româneşti erau separate. Fluxul şi data achiziţionării acestor cărţi dau sugestii interesante asupra unor momente de vârf ale vieţii spirituale a comunității monahale de la Horaiţa.

Menţiunea din ziarul „Ortodoxul” (nr. 6/1913) a Evangheliei dăruită de Cehan Racoviţă Voievod în 1763 nu indica cea mai veche carte a acestui perimetru monastic. Mai vechi decât aceasta, se află în colecţia mănăstirii un „Apostol” tipărit în timpul lui Constantin Brâncoveanu și Basarab Voievod, sau un altul, „Apostolul cu Dumnezău Sfântul”, tradus din limba greacă şi tipărit la Bucureşti, în anul 1683, de către tiparnicul ieromonah Damaschin.

Mitropolitul Veniamin Costachi a încurajat moral şi material Mănăstirea Horaița

Istoricul Nicolae lorga remarca, în vizita sa la Horaița, un Tipicon tipărit în 1816 şi un Octoih editat în 1841. Evident, în scurta-i vizită nu văzuse toate cărţile; mai vechi şi mai preţioase decât cele amintite erau Cazaniile lui llie Miniat, tipărite la 1742 în Tipografia Mitropoliei din Bucureşti, în a doua domnie (în Ţara Românească) a lui Mihai Racoviţă Voievod, cu binecuvântarea Mitropolitului Neofit de Creta, sau Triodul ce să zice Trei Cântări în timpul lui Io Grigore Alexandru Chica cu cheltuiala mitropolitului Grigore, Tipografia Mitropoliei-Bucureşti, 1769.

Cele mai multe dintre cărţi au fost traduse, scrise sau cel puţin editate de Mitropolitul Veniamin Costachi (1769-1846), ctitor  de  limbă românească, care, fiind prieten cu arhimandritul lrinarh Roset, a acordat o atenţie specială acestei mănăstiri, încurajând-o moral şi material. Ca o mărturie stau rândurile scrise pe Tipiconul din 1816, dăruit Mănăstirii Horaiţa, împreună cu alte cărţi editate de acesta prin 1823.

O altă donatoare de mare prestigiu în lumea Bisericii Moldovei din prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost monahia Safta Brâncoveanu, de metanie de la Mănăstirea Văratec, care dăruia cu o dedicație un Octoih, tipărit tot la Mănăstirea Neamțului.

(Sursă de documentare: Mănăstirea Horaița – repere în istoria și viața ei spirituală, Protosinghel Partenie Petric, Prof. dr. Gheorghe Macarie)

De la același autor

Ultimele din categorie