Peştera cu apă „Hairi” – Kavsokalivia, Athos

Aproximativ la jumătatea drumului dintre Kavsokalivia şi Kerasia, în locul numit Hairi, se află o peşteră, chiar în partea dreaptă a potecii.

Peştera este formată dintr-o stâncă mare şi din pietre uscate, zidite în partea de sud şi la intrarea în peşteră. Este vorba de o fostă cisternă de apă, săpată în stâncă sub formă de amforă. În mica încăpere poate intra un om în picioare.

În vechime, din această cisternă de apă beau monahii şi pelerinii care treceau pe acolo, potolindu-şi setea cu apa rece. Gura peşterii împreună cu poarta de fier şi o parte din gâtul cisternei de apă au fost desprinse de corpul iniţial, iar astfel peștera a ajuns o ruină.

De la același autor

Ultimele din categorie