Schitul Kavsokalivia – Athos
În extremitatea sud-estică a Muntelui Athos, exact la jumătatea ei, se află Schitul Kavsokalivia. Denumirea acestui schit vine de la renumitul isihast Maxim Kavsokalivitul.
Schitul a fost întemeiat în secolul al XVIII-lea de către Cuviosul Acachie (†12 aprilie 1730). Acesta s-a stabilit aici şi s-a nevoit într-o peşteră. Călugării care s-au adunat în jurul lui sufereau din pricina lipsei de apă. El însă s-a rugat şi îndată a ieşit un izvor de apă deasupra bisericii de azi a schitului. Izvorul se numeşte Aghiasma Cuviosului Acachie şi iese din trei locuri „întru slava Dumnezeirii Celei în trei Ipostasuri”. Deasupra peşterii Sfântului Maxim Kavsokalivitul, unde mai apoi s-a nevoit şi Sfântul Acachie se află Chilia Adormirii Maicii Domnului, cunoscută mai bine sub numele de Chilia Sfântului Acachie.
Vechea biserică a schitului era în locul unde astăzi se află biserica cimitirului. Acolo a fost tuns monah Cuviosul Mucenic Romano din Karpenisia, care a suferit mucenicia în Constantinopol (†1694), el fiind primul dintr-o serie de Noi Mucenici care s-au nevoit la Kavsokalivia: Nicodim (†1722), Pahomie (†1730), Constantin (1819).
Biserica actuală a schitului, cu hramul Sfânta Treime, a fost zidită în anul 1745. Clopotniţa a fost ridicată în 1897 cu cheltuiala Patriarhului Ioachim al III-lea care adeseori se retrăgea la Kavsokalivia, în vremea când locuia în Sfântul Munte (Milopotamu).
Astăzi schitul are 30 de chilii şi 5 colibe, iar părinţii din schit se ocupă cu scrierea de vieţi de sfinţi, sculptura în lemn şi împletirea de metaniere.
În partea stângă a schitului, într-o stâncă, se afla peşteră unde s-a nevoit Sfântul Nifon (1315-1411), împreună-nevoitor cu Sfântul Maxim şi primul său biograf. În aceeaşi zonă a schitului se afla Chilia Sfântului Metodie al Constantinopolului. Aici s-a nevoit învăţatul monah şi scriitor Metodie Bizantinul (†1811).
Tot aici, la Kavsokalivia, la Chilia „Sfântul Gheorghe” şi-a început nevoinţa călugăreasca Cuviosul Porfirie (†1991).
Date de contact:
Adresa: Agion Oros 603 86, Grecia
Telefon: +30 2377 023319
Peștera Nașterii Domnului din Betleem – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro