Fiindcă isihia este începutul şi temeiul curăţirii, precum s-a spus, şi apoi fiindcă ea se arată a fi îndumnezeitoare, este limpede că ea este locul sau mai bine zis, calea grabnică ce duce la Dumnezeu, cu ajutorul Duhului dreptăţii, conducându-l pe cel ce voieşte în sânurile lui Dumnezeu şi făcându-l pe cel ce înaintează să vadă, netulburat şi în pace, cursele, uneltirile şi atacurile vrăjmaşului sufletelor noastre şi să se împotrivească acestora duhovniceşte cu minte şi cu înţelepciune, înălţându-l apoi pe cel ce luptă cu vitejie la strălucirile dumnezeieştii iluminări. Apoi, ea îl face să înainteze în descoperirile inteligibile ale dumnezeieştilor taine şi îl uneşte cu Dumnezeu, îl îndumnezeieşte şi îl desăvârşeşte în dumnezeiasca dragoste cea mai presus de fire, prin slava duhovnicească, sau în dragostea adevărată şi neprefăcută faţă de aproapele. Aşadar, dacă isihia este îndumnezeitoare cu ajutorul lui Dumnezeu, atunci are în ea însăşi suma tuturor bunătăţilor, pornind numai de la simpla credinţă exprimată prin cuvânt şi înaintează spre credinţa cea adevărată al cărei chip este stânca arătată de Dumnezeu lui Moise care avea o scobitură de unde Moise a putut vedea spatele lui Dumnezeu. Iar credinţa cea adevărată, ca o scobitură a stâncii, transpune în făpturi şi în realităţile aparente străvezimea inteligibilă prin care este dat minţii călăuzite de Dumnezeu să vadă nu firea lui Dumnezeu, adică faţa lui Dumnezeu care nu i-a fost îngăduit lui Moise să o vadă, ci să contemple neumbrit cele din jurul lui Dumnezeu, adică spatele lui Dumnezeu, tâlcuiesc Părinţii teofori. Numai bărbatul care se linişteşte poate împlini firesc porunca Duhului Sfânt care zice prin David: „Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi" şi prin Isaia: „Luminaţi-vă cu lumina cunoştinţei" şi numai în el străluceşte pururea lumina cea inteligibilă.

(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei Tratate Isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 166-167)