A zis Daniil, ucenicul Sfântului Arsenie, că le spunea lor Părintele Arsenie, ca despre un altul oarecare, grăind (însă el însuşi era acela) că, singur şezând el în chilie, a auzit un glas, zicându-i: „Vino ca să-ţi arăt ţie lucrurile cele omeneşti!".

Deci, sculându-se, a ieşit la un loc oarecare şi i-a arătat îngerul Domnului, acolo, pe un arap care tăia lemne, şi care, făcând o sarcină grea, încerca să o ducă şi nu putea. Deci, în loc ca să mai ia din sarcină şi să lepede, ca să o poată ridica şi să o ducă, el, dimpotrivă, ducându-se, mai tăia alte lemne şi mai adăuga, punându-le peste sarcină şi aceasta încă de mai multe ori o făcea.

Apoi, i-a arătat lui pe un om care sta la un puţ şi scotea apă dintr-însul şi o turna într-o cadă crăpată, încât dintr-însa apa iarăşi curgea înapoi în puţ. Şi i-a zis lui îngerul: „Aşteaptă puţin şi-ţi voi arăta ţie alt lucru". Şi a văzut doi oameni călări pe cai, care voiau să treacă prin uşa unei biserici, ducând o bârnă în curmeziş, dar nu puteau să intre.

Cel ce tăia lemne este acela ce petrece întru multe păcate şi, în loc de pocăinţă, alte fărădelegi adaugă peste cele dintâi. Iar cel ce scotea apa aceea este omul care face fapte bune, iar de păcate nu se părăseşte, nici nu se lasă, şi pentru aceasta îşi pierde plata sa, cea de la Dumnezeu.

Cei cu bârna sunt cei ce fac faptele cele bune cu mândrie şi nu voiesc să umble pe calea duhovnicească cea smerită; şi de aceea rămân afară de Împărăţia lui Dumnezeu. Deci, se cuvine fiecăruia ca, în curăţenie să-şi câştige faptele bune, ca nu în zadar să se ostenească.

Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 293)