Lumânarea aprinsă la icoană cu evlavie și recunoștință
Lumânările pe care le aprindem în fața icoanelor sfinților reprezintă și râvna noastră fierbinte și jertfa noastră sinceră făcută din evlavie și recunoștință față de ei, pentru ajutorul și mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu pentru noi.
Lumânările aprinse în fața icoanelor sfinților reflectă iubirea lor arzătoare pentru Dumnezeu, Cel pentru Care au renunțat la toate, lepădându-se de toate bunurile la care țin oamenii în viața aceasta și chiar la propria lor viață, așa cum au făcut Sfinții Apostoli, sfinții mucenici și mulți alții. Aceste lumânări mai înseamnă și faptul că sfinții sunt candele ce ard pentru noi, care ne umplu de lumină prin viața lor plină de sfințenie, prin virtuțile lor și prin mijlocirea lor fierbinte înaintea lui Dumnezeu pentru noi, prin rugăciunile lor permanente și neîncetate.
Lumânările pe care le aprindem în fața icoanelor sfinților reprezintă și râvna noastră fierbinte și jertfa noastră sinceră făcută din evlavie și recunoștință față de ei, pentru ajutorul și mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu pentru noi. (Sfântul Ioan de Kronstadt)
(Jean-Claude Larchet, Viața Liturgică, Editura Doxologia, 2017, pp. 62-63)
Să păstrăm evlavia în biserică pentru a nu-i întrista pe sfinții îngeri
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro