Despre ritualul lepădărilor făcute de candidatul la botez aflăm că sunt atât de vechi în practica slujbei botezului ca și exorcismele. Formulele lor în vechile rânduieli bisericești sau în explicările Botezului lăsate de diverși Sfinți Părinți și scriitori bisericești sunt variate în termeni sau expresii, dar esențialul conținutului e același ca în ritul ortodox de azi al botezului. Ele constituie expresia sau semnul văzut al ruperii de bunăvoie a oricăror legături ale candidatului cu satana, urmată de asigurarea lui solemnă că s-a unit cu Hristos, dovedind aceasta prin mărturisirea credinței (de aceea, când cel ce se botează e prunc, Crezul trebuie să fie spus de regulă de către naș). Formula de lepădare se repetă de trei ori, pentru că de trei ori a îndepărtat și Domnul Iisus pe satana, la ispitirea de pe muntele Carantaniei.

Atât în timpul citirii primelor două rugăciuni de exorcizare (care sunt citite împotriva diavolului), cât și în timpul lepădărilor, catehumenul e întors cu fața spre Apus, direcție către care el (sau nașul) suflă apoi și scuipă de trei ori, deoarece apusul soarelui este în concepția anticilor, reflectată la mistagogii creștini, nu numai locul de unde vine întunericul din lumea aceasta, ci și sediul celui rău, al lui satana care e numit și „domnul întunericului” (Luca 22, 53).

Urmând, deci, cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă „să lepădăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm în armele luminii” (Romani 13, 12), catehumenul, pentru a dovedi că s-a lepădat cu totul de diavolul și de faptele lui, adică de păcate, îl scuipă, așa cum scuipăm orice lucru față de care simțim teamă, scârbă, rușine sau dispreț, deoarece prin el a venit amăgirea și căderea lui Adam din Rai, el este începătorul tuturor răutăților din lume.

(Pr. Ene Braniște, Liturgica specială, EIBMBOR, pp. 410-411)