Lumea cea de acum, cea văzută, e doar o umbră a veacului viitor, duhovnicesc, fără de moarte, a viitorului pământ al celor vii (Psalmul 26, 19). Oare este un lucru rațional să ne lipim de umbră, iar nu de însuși adevărul, de veacul care va să vină, cel cu adevărat real, și de ziua cea veșnică?

Trece chipul lumii acesteia, se schimbă anotimpurile anului, se schimbă neîncetat atmosfera sau văzduhul înconjurător, o generație trece și altă generație vine, trec împărații, se schimbă unul cu altul, trec oamenii mari și mediocri și toate talentele lor, trece frumusețea omenească și se preface în gunoi, trec chipurile zilei și nopții, nesfârșit de feluritele forme ale cerealelor și tuturor plantelor – totul trece și se preface în stricăciune.

Singur Dumnezeu nu Se schimbă niciodată și rămâne veșnic Unul și Același. Preabun. Preasfânt, Preaînțelept, Preafrumos, Preafericit. Veșnic, Atotputernic – precum și sufletul cel omenesc, cel zidit după asemănarea Lui, dacă a ajuns la sfințenie.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu, Editura Sophia, București, 2009, p. 16)