Ascetul care se încrede în Dumnezeu, le doreşte pe cele viitoare ca şi când ar fi deja prezente. Făgăduinţa bunurilor viitoare îi leagă mintea de cele ce au să vină, uitând şi depăşind pe cele prezente.

Dacă mintea le uită cu totul pe cele de aici şi se străduieşte să le cunoască din ce în ce mai mult pe cele viitoare, acesta este semnul că doreşte intens darurile ce i se vor da.

Mare virtute este eliberarea de patimi. Însuşi Domnul dăruieşte şi statorniceşte această stare a sufletelor iubitoare de Dumnezeu.

Fii sârguincios în viaţa practică, şi mintea ţi se va lumina. Izolarea şi rugăciunea sunt mijloace importante pentru dobândirea virtuţii. Curăţesc mintea şi o fac înainte-văzătoare.

Viaţa ascetică cere răbdare şi măreţie a sufletului, căci duhul iubitor de lume se dezrădăcinează numai prin trudă îndelungată.

Cel ce rabdă cu rugăciune insultele ispitelor involuntare, acela devine smerit, vrednic de crezare, experimetat.

Răbdarea cultivă sufletul. Prin aceasta putem înfrunta şi eforturile voite, şi ispitele involuntare.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 329)