Lumea duhovnicească nevăzută
De unde sunt însă puterile vrăjmaşe, rele, ce tind sau îi împing pe oameni la tulburare, răzvrătire, nesupunere, nimicire şi pierzare a unor întregi obşti, oraşe şi ţări? De la puterea rea cea nevăzută a dracilor, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor.
Cine cârmuieşte şi împărăţeşte în lumea văzută şi în cea nevăzută: principiul văzut material, sau Cel nevăzut, duhovnicesc, personal, Cel bun sau cel rău? Nevăzutul cârmuieşte văzutul. Principiul nevăzut bun îndreptează spre bine omenirea şi îi ajută, iar cel rău năzuieşte către tot răul şi trage către rău şi pe acesta îl răspândeşte. Principiul bun duce la toată fapta bună şi la viaţa veşnică; dimpotrivă, principiul rău trage pe om la toată minciuna şi tot păcatul, la lipsirea de tot harul lui Dumnezeu şi la moartea veşnică. Acum să punem întrebarea următoare: cine cârmuieşte lumea cea minunată, nemăsurat de mare, nemăsurat de binefăcătoare pentru toate făpturile? Nevăzutul, Atotputernicul şi Atotsfântul Făcător, Care a arătat și arată însușirile și desăvârşirile Sale cele Dumnezeieşti în toate lucrurile Sale. Cine cârmuieşte lumea cea nevăzută, altfel spus oastea cea îngerească a îngerilor buni, care păzesc lumea de puterile vrăjmaşe? Atotbunul, Nevăzutul, Atotputernicul Dumnezeu. De unde sunt însă puterile vrăjmaşe, rele, ce tind sau îi împing pe oameni la tulburare, răzvrătire, nesupunere, nimicire şi pierzare a unor întregi obşti, oraşe şi ţări? De la puterea rea cea nevăzută a dracilor, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor. Dar cine cârmuieşte si împărățeşte peste fiecare dintre noi? Fie Domnul, Împăratul Făpturii, fie, cu îngăduinţa Lui, pentru păcatele noastre, diavolul, precum în Iuda vânzătorul. Pe cine voim noi să lăsăm să împărăţească în noi înşine? Fireşte, pe Domnul Dumnezeu, Făcătorul nostru Cel Atotbun şi mai presus de lume. Tatăl nostru... vie Împărăţia Ta; fie voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ... nu ne duce pre noi întru ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean (v. Mt. 6, 9; 10; 13).
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, p. 15)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro