Lumina este izvorul după care îmi însetează neîncetat sufletul, mai mult decât după orice.

Lumină şi puritate, sfinţenie şi omenie – le învăţ, le iubesc, le doresc, le caut şi le găsesc: în gândul omului curat, în cuvântul tainic al cerului, în lumina firească a soarelui, în tremurul sfios al stelelor, în toate cele ce nu fac altceva decât să ne şoptească despre taina universului, despre negrăita cauză a tuturor, pe care noi, fără să greşim, o numim Dumnezeu; despre Chipul slavei Sale între oameni, care este Iisus Hristos. 

(Înaltpreasfințitul Iustinian Chira, Cuvintele Părintelui ‒ un ghid al frumuseţii lăuntrice, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 64)