Precum trupul nostru are tot felul de neputinţe, aşa şi sufletul. Este orbire trupească şi este orbire sufletească. Pe lângă acestea, unii mai au şi un fel de apă tulbure în ochi şi, chiar dacă privesc, nu pot vedea nimic. Asemenea acesteia, apă tulbure pot avea şi ochii cei sufleteşti, din cauza căreia nici aceştia nu pot să vadă nimic. Iar dacă omul va ajunge în adâncul răutăţilor, nu poate să vadă aceasta şi nu se îngrijeşte de mântuirea sufletului său. Pentru aceea Sfinţii Părinţi au rânduit ca în fiecare zi să rugăm pe Hristos Mântuitorul nostru, strigând către Dânsul: „Luminează ochii mei, Hristoase Dumnezeule, ca nu cumva să adorm întru moarte, ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu, întăritu-m-am asupra lui".

(Sfântul Antonie de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 181)