(In. 10, 13) Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi.

Umanitatea fiind robită înclinaţiei către păcat, a rătăcit departe de iubirea către Dumnezeu. În acest fel noi am fost alungaţi de la stâna cea sfântă şi dumnezeiască, adică de la împărăţia raiului.

Fiind slăbiţi de această nenorocire, noi am devenit pradă a doi lupi amari şi nemiloşi: adică, diavolul care a înşelat umanitatea în păcat, şi moartea, care s-a născut din păcat. Dar când Hristos a fost vestit ca Păstorul cel Bun peste toţi, în această luptă cu această pereche de fiare sălbatice şi îngrozitoare, El şi-a pus viaţa pentru noi. El a răbdat Crucea de dragul nostru, pentru ca prin moarte să poată distruge moartea.

El a fost osândit de dragul nostru pentru ca să ne elibereze de la osândirea păcatului, distrugând tirania păcatului prin puterea credinţei şi pironind pe Cruce legătura care era asupra noastră (Col. 2, 14) precum este scris.

De asemenea, părintele păcatului obişnuia să ne pună pe noi ca nişte oi în iad, dându-ne pe noi morţii ca și cum ar fi fost păstorul nostru (Ps. 48, 15) conform spuselor din Psalmi. Dar adevăratul Păstor cel Bun a murit de dragul nostru, pentru ca El să ne ridice din întunecata fântână a morţii şi să ne pregătească să ne îmbrăţişeze în cetele cereşti şi să ne dea nouă locaş în ceruri, împreună cu Tatăl, în locul vizuinelor situate în adîncurile iadului ori prin văgăunile mării.

De aceea Iisus ne-a spus: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl a avut plăcerea să vă dea vouă împărăţia (Lc. 12, 32).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 6.1.44, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)