Pentru că rugăciunea se face nouă pricina tuturor bunătăţilor, satana, vrăjmaşul nostru, ştiind acest nepreţuit folos, ne abate de la rugăciune, punându-ne piedici în fel şi chip, aducându-ne în minte gânduri legate de lucruri lumeşti, asaltându-ne mintea cu cugete rele, cu întristare nefolositoare. Cei evlavioşi trebuie să fie atenţi la rugăciune, să se împotrivească vrăjmaşului, să nu se împrăştie şi să nu primească gânduri, să fie atenţi numai la Dumnezeu, căci nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul stau înaintea lui Dumnezeu şi, precum cad înaintea Lui cu trupul, tot aşa să cadă înaintea Lui şi cu sufletul, pentru ca despre cele ce spune limba, nici mintea, nici inima să nu tacă; într-un cuvânt, pentru ca starea lăuntrică a celui ce se roagă să fie în armonie cu prosternarea trupului.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 48)