Eu propovăduiesc, învăţ, dar, dacă în cuvintele mele nu există iubire apostolică faţă de turmă, râvna apostolică pentru mântuirea ei, puţin folos îmi aduce această învăţătură.

Voi trebuie, fraţilor, să ne pedepsiţi pe noi, pentru că vă învăţăm şi vă propovăduim prea puţin despre Împărăţia Cerurilor, gătită drepţilor şi despre gheena, gătită păcătoşilor. În acest caz noi suntem cei mai mari duşmani ai voştri, noi vă închidem uşile Împărăţiei lui Hristos. Apostolii şi Sfinţii Părinţi, când propovăduiau oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu, propovăduiau aşa încât pe toţi vroiau să-i mute în Împărăţia Cerurilor şi pentru aceea îi rugau şi pe ei stăruitor să înceteze a mai păcătui, iar, dacă nu se îndreptau, îi ameninţau cu chinurile viitoare şi tot aşa.

Oare în noi vedeţi această dorinţă? Voi trebuie, fraţilor, să ne pedepsiţi dacă nu vedeţi în noi lucrul acesta; în acest caz moi suntem cei mai mari duşmani ai voştri. Dar poate că nici noi înşine nu avem prea multă credinţă în Împărăţia lui Hristos şi de aceea vedeţi atât de puţin sau nu vedeţi deloc în noi această dorinţă, de a moşteni şi voi Împărăţia! Poate că nici noi înşine nu ne-o dorim prea mult! Iar nenorocirea ne paşte şi din privinţa cealaltă. Din toate părţile suntem strâmtoraţi!

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Către păstorii duhovniceşti, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2011, pp. 52-53)