Din scrisoarea ta am văzut că ai conştientizat greşeala pe care ai făcut-o, crezând că nu ai mândrie şi ai descoperit că aceasta şi-a făcut cuib în tine pentru că nădăjduiai în meritele personale şi îi insultai pe ceilalţi. Slavă lui Dumnezeu că ţi s-au deschis ochii şi că vei fi smerită, căci celor smeriţi Dumnezeu le poartă de grijă. Te întrebi: „Ce impresie trebuie să fac înaintea celui Preaînalt?”. Dar cum poţi să gândeşti aşa? Noi trebuie să ne dăm seama că în inimă suntem păcătoşi şi să ne smerim căci cu siguranţă, „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 19).

Dacă ne închipuim că slujim cumva prin dreptatea noastră, bunătatea lui Dumnezeu nu ne miluieşte, iar roadele Jertfei Sale de pe cruce şi ale Răscumpărării nu ne aduc iertare.

Sfinţii se considerau a fi mai prejos decât toată făptura şi mai răi decât toţi şi astfel erau mult mai plăcuţi lui Dumnezeu. Necazurile pe care le ai acum primeşte-le pentru că sunt trimise de Dumnezeu spre întărirea credinţei tale sau ca pedeapsă. Tu îmi scrii că în tot acest timp ai cârtit şi te-ai întristat şi crezi că acelea îţi distrug firea: mai bine nu da vina pe necazuri, ci pe tine şi mustră-te pentru micimea de suflet ca să se poată naşte smerenia. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Patericul de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 101)