Un preot, mergând pe stradă, întâlneşte un copilaş, ca de cinci-şase ani, cu picioarele crăpate de glod, părul încâlcit în cap, zoios, nespălat, cu mâinile crăpate, şi-l întreabă: Mai copile, de unde vii tu? Din iad vin! Preotul s-a minunat de copilul acesta. Cum îl chiamă pe tatăl tău? Satana! Dar pe mama ta? Aripa satanei! Dar fraţi şi surori ai? Da. Cum îi chiamă? Diavoli. Şi atunci preotul a spus: Unde stai, copile? Hai, că ştiu unde!

Şi a mers preotul. Şi în marginea satului îi arătă o căsuţă stricată, veche şi o ogradă cu gardul rupt. Preotul ia copilaşul de mână şi intră acolo. Aude sfădindu-se în casa tatăl cu mama sa. Bărbatul o înjura pe femeia groaznic, iar femeia îi spunea: „Du-te de-aici satano!” Bărbatul zicea: „Tu eşti aripa satanei!” Au trecut nişte copii pe acolo: „Treci, drace, de aici!” Dar femeia strigă pe urmă: „Vai de mine, casa asta este iad!”

Preotul a auzit de afară. Şi atunci şi-a dat seama de ce spune copilul că vine din iad. El nu ştia cum să spună. A auzit pe mamă-sa că este iad în casa ei: ca pe tatăl său îl cheamă satana şi pe mamă-sa, aripa satanei, şi pe fraţii lui îi cheamă diavoli. Aşa auzea grăind în casă.

Dar ştiţi voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugăciune de dimineaţă şi de seară, unde nu-i viaţă curată, unde nu merg oamenii la biserică, unde se apucă şi beau de dimineaţă, fumează şi înjură, casa aceea se face cu adevărat iad. Şi diavolul vine acolo şi apoi, vai de zilele care le mai trăieşte omul pe pământ! Iar unde oamenii se scoală de dimineaţă şi se închină lui Dumnezeu şi merg la lucru cu rugăciunea în minte şi postesc sfintele posturi de peste an şi fac milostenie şi citesc sfintele cărţi şi rabdă scârbele şi necazurile cu bucurie, acolo este şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi toate se rânduiesc după iconomia Lui pentru folosul sufletului şi pentru mântuirea noastră.

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Ne vorbeşte părintele Cleopa, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vol. VII, pp. 92-94)