Acum aproximativ o săptămână (pe 4 septembrie 2020), cunoscutul actor Gerard Depardieu a fost botezat în Catedrala Ortodoxă rusă din Paris. Evenimentul a fost mediatizat de presă, după cum era de așteptat. În rândul jurnaliștilor ortodocși, lucrurile au fost puțin împărțite. Unii și-au arătat entuziasmul, considerând că este un eveniment cu mare impact misionar. Alții au îndemnat la un optimism mai temperat, ținând cont de traseul religios de până acum al imprevizibilului actor francez.

Convertirea lui Gerard Depardieu se adaugă unei serii de convertiri ale unor vedete de cinema precum Tom Hanks, Jim Belushi, Shawnee Smith, Jonathan Jackson sau Cary-Hiroyuki Tagawa - Pantelimon, pe numele său de botez. Cel din urmă, spre exemplu, este un actor de origine japoneză care a cunoscut consacrarea în America prin filme precum „Ultimul Împărat” de Bernardo Bertolucci, seria „Mortal Kombat” sau „47 Ronin” ‒ unde joacă alături de Keanu Reeves. A ajuns, ca să zic așa, de la arte marțiale la metanii!

Personal, pe măsură ce au trecut anii, am ales prudența în locul entuziasmului atunci când vine vorba despre ortodoxia vreunei vedete. Desigur că orice mărturisire a dreptei credințe, de către oricine, poate atinge inimi sau poate revigora conștiințe. Cu atât mai puternică și mai de impact este o astfel de mărturie dacă vine de la o persoană extrem de cunoscută publicului larg și/ sau având competențe profesionale cu totul deosebite. E și aceasta o formă de apostolat. E de evitat însă capcana unei „promovări” din partea presei bisericești a unor astfel de, să le numim generic, vedete. Ca argument, aduc două exemple, unul autohton, celălalt de nivel internațional.

La un moment dat, o familie frumoasă, în care unul dintre soți este dedicat actoriei, era foarte prezentă în spațiul mediatic românesc, susținând mai ales valoarea creștină a căsătoriei. Ambii soți au fost nu o dată invitați la emisiuni pe această temă. Cu multă durere am aflat că, de ceva timp, cei doi se află într-un proces de divorț, situație care îi afectează, cum era de așteptat, mai ales pe copiii lor. Mai mult decât atât, cei doi soți au decis să-și spele rufele în public, dând apă la moară celor care oricum perorează că o familie tradițională înseamnă, de fapt, abuz, violență casnică, misoginism, adulter etc.

Celălalt exemplu vine din „galaxia Hollywood”. Christian Bale este unul dintre actorii despre a cărui convertire la Ortodoxie s-a vorbit în mai multe rânduri, această îmbrățișare a dreptei credințe fiind pusă pe seama influentei sale soții, sârboica Sandra (Sibi) Blazic ‒ fostă actriță și fotomodel. Anul trecut, în cuvântul de mulțumire de la a 76-a ediție a Golden Globe, unde a fost premiat pentru rolul principal din pelicula „Vice”, Christian Bale a venit cu o declarație șocantă: „Mulțumesc, satana, pentru că mi-ai dat inspirație să joc acest rol”! Unii au vrut să-l scuze, spunând că se referea la Dick Cheney, cel al cărui rol este interpretat de Bale în film. În orice context, eu nu văd o compatibilitate între a fi ortodox și a face o astfel de declarație.

Sigur că sunt și actori care dau mărturie despre Ortodoxia lor și prin viața de zi cu zi. Nu doar în România sau în alte țări de confesiune majoritar ortodoxă, ci și în SUA. Exemplul cel mai la îndemână este Jonathan Jackson, câștigător a cinci premii Emmy. A devenit cunoscut în România mai ales prin cele două cărți ale sale publicate de Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: „Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu” și „Liniștea și taina lăuntrică”. De urmărit sunt și dialogurile sale video despre artă, știință și teologie purtate cu Părintele Răzvan Ionescu de la Paris. După cum merită vizionat și filmul documentar în care tânărul actor american îl întrupează pe Cuviosul Iosif Isihastul, canonizat anul trecut de Patriarhia Ecumenică.

Sunt și actori de confesiune ortodoxă considerați a fi mai degrabă figuri controversate. După ce am publicat o tâlcuire în cheie duhovnicească a filmului „Greyhound”, am avut parte de multe comentarii în care mi s-a atras atenția că scenaristul și protagonistul filmului, celebrul Tom Hanks, a jucat rolul unui homosexual în filmul „Philadelphia” (1993) și că ar fi, de fapt, perceput de opinia publică americană mai degrabă ca o voce a progresismului anticreștin. Dincolo de astfel de aspecte, pentru mine mai important este mesajul din ultimele sale două filme (pe lângă filmul de război „Greyhound”, mai are o peliculă de consistență creștină, despre care voi scrie curând). Ele reprezintă un foarte bun punct de plecare în a le vorbi, de exemplu, tinerilor care nu vor să deschidă Filocalia despre aspectele importante ale vieții duhovnicești.

În orice caz, a fi astăzi vedetă de cinema, mai ales la Hollywood, înseamnă să trăiești într-un mediu cel puțin nefavorabil, dacă nu ostil creștinismului. Chiar zilele trecute, The Academy of Motion Picture Arts and Sciences (AMPAS) ‒ sau, mai pe românește, Academia de Film Americană ‒, adică instituția care decide anual cine sunt câștigătorii premiilor Oscar, a anunțat care vor fi, din 2024, criteriile după care se vor putea înscrie viitoarele producții cinematografice la categoria „cel mai bun film”. Pe scurt, trebuie să existe o foarte bună reprezentare (minim 30%) în rândul actorilor și a echipei de producție a unor persoane din categoriile considerate „subreprezentate”: asiatici/ hispanici/ afroamericani etc., persoane cu dizabilități, femei sau membri ai LGBTQ+. Și au mai stabilit și alte criterii stupide care au reușit să-l enerveze până și pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu (a se vedea textul „PINK Hollywood”), altminteri un adept al corectitudinii politice. Având în vedere trendul ultimilor ani și, mai ales, ce se prefigurează, e clar că-i va fi tot mai greu unui „actor de Hollywood” să îmbrățișeze sau să-și păstreze Ortodoxia. După cum greu le va fi, la drept vorbind, tuturor celor ce se lasă prinși în mrejele manipulatorii și dezumanizante ale duhului care domină lumea contemporană. Acum nu viața, ci mai degrabă moartea bate filmul!