Următoarea întâmplare mi-a fost povestită de Părintele Spiridon de la Horaița, viețuitor o vreme în obștea Mănăstirii Bisericani:

Când a fost trimis egumen la Bisericani, Părintele Serafim era singur, n-avea nici un ajutor, nici măcar unde locui. Luase cursa spre Bisericani și când a văzut care e situația, atât era de deznădăjduit, încât a spus că se va urca în primul autobuz care se întorcea. În tot acest timp se ruga Maicii Domnului, să-l lumineze la ceea ce avea de făcut.

A mai zăbovit și nu a luat primul autobuz. Și-a spus în sine că-l va aștepta pe cel de-al doilea. Nu trece mult timp și pe drum, „la Iconiță”, se apropie încet-încet de biserică o bătrânică gârbovită de ani, cu două traiste mari în spate, pline cu bucate și cele trebuincioase vieții de zi cu zi.

„V-am adus ceva, așa cum mi-a fost dată porunca”

Tot ce avusese mai bun pe-acasă a pus în ele și a adus. Se oprește în dreptul bisericii și se-nchină până la pământ, trăgându-și sufletul. Nu departe de ea era noul egumen, adâncit în gândurile sale. Poate că nici n-o observase cum s-a apropiat de dânsul și l-a întrebat: „Preacuvioase, sărut dreapta și bine v-am găsit! V-am adus ceva, așa cum mi-a fost dată porunca”. Părintele tresare și o privește mirat. Dar bătrânica îl lămurește pe dată:

„Preacuvioase, eu m-am născut și mi-am dus viața într-un sat din Bacău și de acolo viu la Sfinția ta. Eram cam de 20 de ani când am descoperit că am o boală grea și că n-am s-o mai duc mult. Tare necăjiți mai erau toți ai mei... Mama se topea pe picioare... Atunci m-am rugat cu multă stăruință Măicuței Domnului și într-o noapte mi s-o arătat în vis și mi-o spus: «Ileană, să te scoli și să te duci numaidecât la Mănăstirea Bisericani și acolo te-oi face sănătoasă. Dar să nu uiți cât vei trăi: în fiecare an să mergi și să duci de mâncare și cele trebuitoare călugărilor care slujesc acolo».

Închinându-se cu evlavie, s-a încredințat cu totul Maicii Domnului

N-am mai stat la șovăială și a doua zi am venit aici, cu ultimele puteri, căci eram tare slăbită. Am căzut în genunchi în fața stejarului și am văzut-o pe Maica Domnului din iconiță că era la fel cu Cea care mi se arătase mie.

De bucurie, lacrimile mi se slobozeau din ochi, udând rădăcina stejarului și cerând milostivire de la Stăpâna Cerului și a pământului. De la o vreme, durerile începuseră a mă lăsa și simțeam cum o mână caldă îmi ștergea sudoarea de pe frunte. Și minunea a fost că m-am ridicat de acolo un om sănătos.

Și în fiecare an viu aici să mulțumesc Maicii Domnului și să împlinesc porunca dată de dânsa, pentru că ea nu-și lasă niciodată călugării la greu. Și iacă-tă, preacuvioase, că am aproape 80 de ani. Poftim, chiverniște Sfinția ta cum socoți și mă blagoslovește pe mine, păcătoasa Ileana”.

Părintele deodată s-a luminat și s-a minunat de purtarea de grijă a Maicii Domnului, considerând această întâmplare motiv temeinic de a rămâne. Închinându-se cu evlavie, s-a încredințat cu totul Maicii Domnului. Nu i-a fost ușor, dar ea mereu i-a fost alături, și prin ea, cu harul lui Dumnezeu, a ajutat mulți oameni, iar pe alții i-a întărit în credință.