Devenim reflecția cerului cu: facă-Se voia Ta, precum în cer și pe pământ.

Cine iubește nu simte, precum nu simte că respiră.

Când sunt deschise porțile cerului, sunt deschise și porțile pământului.

Atunci când nu se întoarce mintea spre cele lumești și este unită cu Dumnezeu, atunci și bună ziua pe care o vom spune este precum o blagoslovenie.

Nu-ul și fiecare negare ne secătuiesc de energie.

Nu trebuie „să existăm” înaintea chipului și asemănării celuilalt.

În viața noastră, la început, avem nevoie de prezența unei alte iubite și prietenești fețe. Cât înaintăm, Unul Dumnezeu ne umple cu dragostea și bucuria Lui atât cât să nu mai fie nevoie de nimeni. Toate acestea le face întru început sufletul deoarece nu știe pe Cine iubește și crede că este acel om. 

De multe ori, Dumnezeu nu vrea fapte de la noi, însă vrea dispoziție. Îi este de ajuns să vadă că ești gata să faci Porunca Lui.

Iisus Hristos ne-a dat exemplu de aur: și Singur, și împreună cu alții.

Când Dumnezeu ne-a zidit, ne-a dat viață și ne-a insuflat Duhul Lui. Acest Duh este Dragostea. Când ne părăsește Dragostea, devenim mumii. Încă suntem morți.

Creștinul trebuie să cinstească Taina Ființării fiecăruia și tuturora.

Ca să ajungi „nu exist”, iubești, iubești, iubești și așa te identifici perfect cu Celălalt, oricine ar fi Celălalt și atunci, la sfârșitul zilei, te întrebi: Vreau ceva? Nu. Doresc ceva? Nu. Îmi lipsește ceva? Nu. Asta este.