În atelierul de pictură al Mănăstirii Durău, Maica Olimpiada, așezată în fața unui șevalet, finisează o icoană ce-o înfățișează pe Sfânta Împărăteasă Elena. Picăturile de alb de pe veșmântul și coroana sfintei sunt aidoma unor diamante. Verdele îmbrățișează roșul hainelor, scăldate în lumina fondului aurit din belșug. În atelier mai sunt câteva șevalete, cu diverse icoane în lucru, unde pictează maicile Rafaela, Nimfodora și Serafima.

Maica Olimpiada a învățat să picteze la mănăstire, primind această ascultare la cinci luni de la venirea sa. „Până la urmă, ascultarea pe care o faci ‒ ți-o dă Dumnezeu. Dar tu uneori zici: Nu pot, nu pot, nu-mi place să fac, nu vreau să fac. Dar dacă te-ai lăsa în voia lui Dumnezeu, ar fi mult mai ușor; așa de plăcut ar fi!... Însă noi nu vrem, pentru că e libertatea aceasta pe care ne-a dat-o Dumnezeu și dorim s-o folosim. Așa ne naștem. Uitați-vă și la copiii mici, care spun: Eu vreau, eu, eu!!! Chiar și ce nu-i bine. Ce știe el? Așa și noi. Învățăm mereu”.

Maică Olimpiada, în mănăstire ați descoperit un alt sens al libertății?

Da, mai deplin. Dar asta dacă vrei să-l descoperi. Dacă nu, te închizi în tine, în egoism, în eu, în sine. Cu fiecare, Dumnezeu are o lucrare. Și fiecărei maici sau fiecărui călugăr care a intrat în mănăstire și vrea să rămână și se luptă pentru aceasta, la un moment dat, Dumnezeu tot îi va lumina mintea, să descopere și să înțeleagă acest sens al libertății. Totuși, mie mi-a plăcut să fiu mai rebelă.

Rebelă, în ce sens?

Să fiu liberă în gândire. Mi-a plăcut să ascult muzică frumoasă pentru mine. Dar dacă așa L-am găsit pe Dumnezeu... Mie nu-mi plac rigorile impuse de anumite persoane. Nu, pe mine mă lași așa, în pace. Așa e Dumnezeu, nu e altfel. Dumnezeu nu este ascuns sub reguli. E liber total. Te lasă și pe tine liber și te iubește așa. Asta-mi place mie la Dumnezeu!

Am încercat să mă încadrez într-un program făcut de mine, dar nu merge. Devin rea, posomorâtă, nemulțumită de cei din jur. Fiecare ar vrea să vadă la celălalt un zâmbet pe buze, o bună-dispoziție. Aceasta contează cel mai mult: o vorbă bună. Foarte mult contează asta între oameni. Dar să fie din inimă, nu așa, formal.

Cum se desfășoară o zi din viața dumneavoastră?

La ora 6.00 dimineața merg la biserică. La 8.30 vin la chilie și îmi fac îndatoririle personale, până la ora 10.00, când e masa. Dacă e vară, trebuie să mă duc la pangar imediat ce se termină la biserică. La 10.30 începe ascultarea la pictură. Urmează masa, la ora 16.00, apoi iar la pictură și apoi la biserică. Mai poți să ieși, să-ți mai pui o haină la spălat sau să ajuți pe cineva. Sau dacă te cheamă maica stareță la altceva, mergi, renunți aici, chiar dacă ți-ai propus să faci ceva anume. Când ești cu ascultarea la bucătărie, la grajd și la pangar, e posibil să stai și în timpul slujbelor.

Trebuie să vezi frumusețea lucrurilor. Depinde de tine foarte mult, depinde de gândurile tale: dacă vrei să gândești frumos sau dacă vrei să gândești urât. La un moment dat e posibil să îți devină urâtă și biserica – tot din cauza gândurilor tale negative. Trebuie să gândești frumos despre toți oamenii din jur. Chiar dacă ți-a făcut cineva o nedreptate, spui: Ei, nu mi-a făcut-o mie, nu a făcut-o intenționat, nu a vrut. Eu nu trebuie să simt lucrul acesta. Oricum nu vrea nimeni să-ți facă rău, asta-i clar. Fiecare care a a venit aici nu vrea să facă rău celorlalte. Acesta e un lucru extraordinar, pentru că sunt țări în care este război și acolo le place să fie sadici, să omoare. Dacă aici fiecare a venit pentru Dumnezeu, atunci n-ai de ce să ții ură pe aproapele. Și în cazul războaielor, pe dușmanul tău trebuie să-l iubești. Asta, cum? Să-l înțelegi în suflet, profund, să-i cauți îndreptățire.