De când a căzut omul în păcat există nu doar o diferență, ci o adevărată vrăjmășie între plăcere și bucurie, izvorâtă din vrăjmășia dintre „trup și duh”.

La început, spun Sfinții Părinți, bucuria era simțirea minții aflate în comuniune cu Dumnezeu, resimțită de trup ca plăcere duhovnicească. Bucuria este o trăire a duhului, dimensiunea cea mai înaltă a sufletului, resimțită și de celelalte puteri ale sale, precum și de trup. În trup e resimțită ca plăcere. Așa era, și izvorul ei era mintea omului, duhul lui, conectate la Dumnezeu, izvorul Vieții și al Bucuriei. Acolo este „vena” prin care curge bucuria de Dumnezeu și pacea de la Dumnezeu.

În clipa în care noi ne-am rupt de Dumnezeu și duhul omului s-a întors către puterile sufletești și cele sufletești către cele trupești, plăcerea a căzut în simțuri. Că s-a uitat Eva și a văzut că e plăcut la vedere. Atunci a apărut această putere a sufletului, necunoscută până atunci omului ‒ plăcerea simțurilor. Și Bunul Dumnezeu a adus imediat atunci în om, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, durerea. Durerea care pune limită plăcerii, împiedicând-o să-l ucidă pe om. Pentru că plăcerea este împotriva firii.

Ia gândiți-vă că ne place ciocolata, mâncăm cu plăcere ciocolată. Pofta și plăcerea de a mânca ceva atât de bun, cum e ciocolata sau înghețata, îți spune: mănâncă, și mai mănâncă una, și mai mănâncă una, și mi-e greață, și-mi deranjez stomacul, și vine durerea care pune capăt! Că altfel, dacă n-ar interveni durerea aceasta, sângele s-ar umple de atâta zahăr, încât n-ar mai putea să proceseze și am muri. Aceasta este ca plăcerea! Plăcerea copilului mic de a băga mâna în flacără n-ar putea fi oprită decât de durerea arsurii pe care i-o face flacăra...

Așa că avem nevoie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru durere și oricând mă doare ceva să zic: în ce foc mi-am băgat degetul? Și ce mă învață durerea asta? Să nu luăm analgezice în loc să scoatem mâna din foc, pentru că ardem de vii și pe urmă zicem că n-am avut noroc... 

În viața noastră cea nouă, în Hristos, plăcerea n-a dispărut, ci este vindecată și binecuvântată. Rugăciunile care sunt făcute de Sfinții noștri ne arată locul binecuvântat al plăcerii: „Mulțumim pentru bunătățile cele pământești!”. Cu ce simțim bunătățile cele pământești? Cu plăcerea, nu?

Curaj! Să căutăm mai întâi Împărăția și toate cele bune ni se vor adăuga nouă, după cuvântul Domnului!

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, p. 50)