Maioneză vegetală

Stil de viaţă

Maioneză vegetală

Această maioneză poate fi preparată cu ușurință, fiind ideală pentru persoanele vegetariene sau pentru cele care țin post.

Pentru a prepara această rețetă, aveți nevoie de următoarele ingrediente aduse la temperatura camerei:

  • 100 ml de lapte de migdale
  • 200-250 ml de ulei de floarea-soarelui sau de măsline presat la rece, cu gust neutru
  • suc de lămâie proaspăt stors
  • sare și piper
  • muștar.

Puneți într-un pahar înalt sau într-un borcan de 800 g laptele de migdale, 1-2 linguri cu suc de lămâie și 200 ml de ulei.

Cu un blender de mână pulsați de câteva ori, până când laptele și uleiul formează o emulsie.

Dacă maioneza vi se pare prea fluidă, mai adăugați puțin ulei și mixați din nou. Puteți repeta acest pas până când obțineți consistența dorită.

Asezonați cu sare, piper, suc de lămâie și muștar, după gust, și mixați din nou.

Puteți folosi această maioneză la fel ca și pe cea preparată cu ou.

Se poate păstra la frigider, cel mult 3 zile.

Poftă bună!

Citește despre: