- Părinte, dacă un tînăr sau o tînără se hotărăşte să intre la mănăstire din cauza unui eşec în dragoste sau că i-au murit pă­rinţii, fără să simtă vreo chemare, e păcat?

- În mănăstire putem veni din diverse motive. Problema noastră este dacă rămânem în mănăstire sau nu rămânem.

Sfântul Ioan Casian vorbeşte despre cele câteva căi de a ajunge într-o mănăs­tire. Sunt oameni care vin printr-o reve­laţie. Aceasta se spune că este cea mai fericită, cea mai înaltă chemare. Există astfel de oameni. Au o revelaţie de la Dumnezeu, fie printr-o vedenie, fie că au citit în Evanghelie şi dintr-odată au simţit o tresărire. Acestea toate sunt che­mări care vin direct de la Dumnezeu.

Sunt şi unii care au venit povăţuiţi de oameni cuvioşi, fie de către părinţi duhovnici, fie de către altcineva. Sînt oa­meni care au venit în mănăstire dintr-un necaz, din cauza unor împrejurări vitrege ale vieţii. Fie că au suferit o decepţie amoroasă, fie că au fugit de armată ori s-au ascuns de poliţie.

Dar începutul nu este totul în viaţa călugărească. Sunt oameni care au venit prin chemare dumnezeiască, prin des­coperiri, prin vedenii, care până la urmă s-au irosit, pentru că nu şi-au înmulţit talantul, nu şi-au înmulţit darul. Sunt oameni care au venit plângând după o femeie, dar care pînă la urmă şi-au întors plînsul şi au devenit buni călugări. Sunt oameni care au fugit de poliţie, pentru crimă, şi care au devenit mari călugări. Acesta este şi cazul Sfântului Moise Arapul, fost căpetenie de tâlhari, care a devenit cel mai vestit în pustia Egiptului, la vremea lui.

Motivele intrării unui om în mănăsti­re pot fi diverse. Problema este ce va face acest om mai departe. Îşi va îndrepta gândul către Dumnezeu dacă a venit dintr-un alt motiv acolo? Sau se va menţine în durerea lui, în dorul lui de o femeie şi de neizbânzile din această lume?

Nu se pune problema dacă este păcat sau nu să intri în mănăstire dintr-o decepţie. Pur şi simplu, în aceste cazuri omul nu rezistă, se va întoarce în lume.

Sfîntul Ioan Scărarul spunea: „Am văzut îngeri căzînd din cer, dar am văzut şi bolovani ridicându-se la cer!”.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 81-82)