În centrul județului Bacău, într-o a doua Bucovină a Moldovei, la răscrucea râurilor Cernu și Trotuș, se află un loc de taină. O mănăstire ce a renăscut din cenușa comunismului, devenind emblema ortodoxiei întregii zone Tazlău-Trotuș.

Mănăstirea poartă cu cinste numele unui sihastru care a locuit aici, în urmă cu 400 de ani – pustnicul Sava – cel care a aprins candela unei așezări monahale. Flacăra a fost întreținută de monahi cărora istoria nu le-a reținut numele. Primul părinte menționat este ieroschimonahul Vasile, al cărui mormânt se află în naosul bisericii actuale.

În anul 1896, schitul a trecut sub oblăduirea Episcopului de Roman, Gherasim Safirin. Iubitor de liniște și rugăciune, acesta a dat o nouă față așezării de la poalele muntelui Runcu. Spre desăvârșirea numeroaselor lucrări ce au fost începute la „Sfântul Sava”, episcopul a așezat stareț pe un apropiat al său, protosinghelul Ianuarie Popescu. În această perioadă a fost reconsolidată biserica, au fost ridicate mai multe dependințe, lucrări care au dus la înființarea unei adevărate obști monahale. Episcopul Gherasim număra, într-un raport al Episcopiei Romanului, aproximativ 50 de monahi la Mănăstirea Sfântul Sava, la începutul secolului al XX-lea.

Candela a fost stinsă de urgia comunistă care, în anul 1960, a alungat călugării din mănăstire. Biserica a fost lăsată pustie, terenul a fost înglobat Consiliului Popular Berzunți, clădirile au fost închiriate unor cetățeni de etnie romă.

Anul 1988 a fost timpul reaprinderii unei făclii de speranță la Mănăstirea Sfântul Sava. Biserica nu mai avea geamuri, ploua prin acoperiș, chiliile erau dărăpănate, iar curtea schitului devenise loc de pășune pentru animalele satului.

De la o cămăruță mică, un călugăr curajos, ieromonahul Arsenie Voaideș, a reînviat o adevărată mănăstire. Cu o biserică frumoasă, cu chilii și trapeză, cu locuri de cazare pentru pelerini și turiști, cu o gospodărie bogată, Mănăstirea Sfântul Sava este astăzi Putna zonei Tazlău-Trotuș, locul în care lacrimile își găsesc mângâierea.